Dezbateri parlamentare

Domnul Dănuţ Aelenei:

"România, ţara umilinţei pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii"

În lume, peste 65 de milioane de oameni sunt imobilizaţi în scaunul cu rotile, cam 1% din populaţia planetei. Sunt persoane cu nevoi speciale, care, la noi, sunt aproape total ignorate de stat, în cazul în care nu sunt umilite de-a dreptul. Autorităţile n-au nici măcar o evidenţă clară a celor care nu pot să meargă - sunt câteva zeci de mii sau poate chiar sute de mii. Deşi legea spune clar că trebuie sa li se asigure căi de acces în toate instituţiile publice, prea puţini s-au preocupat de asta.

Participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa economică şi socială reprezintă un vector important în succesul Strategiei Europa 2020 în ceea ce priveşte promovarea unei creşteri economice inteligente, bazată pe inovare şi cercetare, dezvoltare durabilă şi favorabilă incluziunii. De asemenea, Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, ratificată de România în anul 2010, dar şi de Uniunea Europeană în 2011 - fiind primul tratat internaţional ratificat de UE, susţine creşterea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi în cadrul comunităţii prin promovarea, protecţia şi asigurarea exercitării depline şi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilităţi şi de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă. Între principiile/obligaţiile stabilite de Convenţie se află şi cel privind accesibilitatea la mediul fizic, social, economic şi cultural, la sănătate, educaţie şi la informare şi comunicare, pentru a da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să se bucure pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Prin accesibilitate, Convenţia înţelege eliminarea tuturor obstacolelor şi a barierelor în calea participării depline a persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile, respectiv asigurarea în condiţii de egalitate cu ceilalţi a accesului la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologii şi sisteme informatice şi la alte facilităţi şi servicii furnizate publicului larg.

Din păcate, în România, mediul public nu este încă accesibil persoanelor cu dizabilităţi în cea mai mare parte. Există instituţii publice importante, care lucrează direct cu publicul, şi totuşi nu au o rampă de acces în clădire, un ascensor sau minime facilităţi de comunicare cu cetăţenii cu dizabilităţi. Deşi, în teorie, cadrul legislativ existent, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, contribuie la respectarea normelor europene privind accesibilizarea mediului public, în practică, respectarea acestuia lasă de dorit. Lipsa fondurilor necesare este motivul invocat de conducerea acestor instituţii pentru lipsa accesibilizării.

O rampă sau o platformă mobilă pot transforma radical viaţa unui om ţintuit în scaunul cu rotile. Reprezintă diferenţa între a călători singur prin oraş, a vizita un muzeu sau a-ţi plăti singur impozitele şi a avea în permanenţă nevoie de sprijinul cuiva.

Persoanele cu dizabilităţi se lovesc zilnic de nepăsarea autorităţilor. Cu toate că România s-a angajat în 2006 să rezolve problema rampelor în termen de 6 luni, nici azi, la 16 ani distanţă, nu se oferă acces persoanelor cu deficienţe locomotorii în toate instituţiile publice. Iar acolo unde acestea există sunt nefuncţionale. Ajunse în faţa unei asemenea rampe, persoanele cu handicap locomotor stau afară şi aşteaptă pe cineva să-i ajute fie din cauză că au fost prost gândite, cu o înclinaţiei prea mare sau pavate cu gresie lucioasă, fie că platformele motorizate, achiziţionate pe bani grei sunt nefuncţionale sau nu au personal care să le exploateze. Şi este frustrant pentru aceste persoane să vadă că nu pot să se descurce stand în vânt şi în ploaie, aşteptând mila statului.

Persoanele cu dizabilităţi locomotorii sunt condamnate să stea în casă fără a mai fi integrate în societate. Li se îngrădeşte accesul în toate instituţiile statului, primării, prefecturi, judecătorii, şcoli şi facultăţi, teatre şi săli de concerte etc.

Aproape o mie de instituţii publice de stat din întreaga ţară nu au rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, cel puţin aşa arată ultimul raport al Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială.

Revoltător este că acestor instituţii li se adaugă bisericile, unde toţi ar trebui sa fim trataţi egal, dar şi Parlamentul României care ar trebui să fie un exemplu în modul de aplicare şi respectare a legilor.

Palatul Parlamentului, cea mai cunoscută clădire din România, pe lângă faptul că a ajuns într-un stadiu avansat de degradare, nu are decât o singură intrare prevăzută cu platformă mobilă pentru persoanele cu handicap locomotor, platformă care poate deveni neutibilizabilă atunci când singura persoană care o deserveşte este liberă sau implicată în alte activităţi. Clădirea Palatului Parlamentului nu are prevăzută la niciuna dintre intrările de acces rampe pentru persoanele care se pot deplasa decât în cărucior, iar deplasarea către intrarea prevăzută cu platformă mobilă a acestor persoane este o adevărată aventură - căi de acces degradate,trotuare pline cu gropi sau blocate pentru diverse lucrări cu garduri metalice, cu dale lipsă, cu borduri înalte care nu permit trecerea în siguranţă acolo unde este cazul de pe trotuar pe partea carosabilă. Deci, aşa cum se zice, "peştele de la cap se strică"!

Accesibilitatea este practic prima condiţie pentru a putea vorbi mai departe despre incluziunea reală a persoanei cu dizabilităţi în societate. În măsura în care o persoană cu dizabilităţi poate să se deplaseze de la domiciliu la şcoală sau la un loc de muncă, poate să îşi desfăşoare activitatea folosind tehnologii adecvate, poate să aibă acces la alte servicii publice furnizate de autorităţile statului - abia atunci putem vorbi despre participare la viaţa socială.

În data de 15 aprilie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 375 bis Strategia naţională din 6 aprilie 2022 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi "O Românie echitabilă" 2022 - 2027, aliniindu-ne astfel la cerinţele legislative ale Consiliului European. Sper ca această strategie să nu rămână numai pe hârtie.