Elena Hărătău
Elena Hărătău

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.118/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Elena Hărătău - declaraţie politică având titlul "Creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, posibilă doar prin colaborarea dintre autorităţi, dascăli şi elevi";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Elena Hărătău:

"Creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, posibilă doar prin colaborarea dintre autorităţi, dascăli şi elevi"

Pentru începerea în bune condiţii a noului an şcolar, miniştrii liberali au lansat Planul Naţional de Acţiune privind Siguranţa Şcolară, document programatic care vizează menţinerea unui climat paşnic în unităţile de învăţământ şi în apropierea acestora, precum şi creşterea siguranţei elevilor şi a cadrelor didactice.

În contextul ultimelor evenimente negative, în care au fost implicaţi adolescenţi şi tineri, mulţi dintre ei activi încă în învăţământul preuniversitar, combaterea traficului şi a consumului de droguri în rândul elevilor a devenit prioritate zero pentru Guvernul susţinut de PNL.

În consecinţă, avem nevoie de înăsprirea măsurilor referitoare la prevenirea violenţei şi a cazurilor de bullying, dar şi de strategii coerente, în vederea scăderii exponenţiale a expunerii elevilor la mediile infracţionale.

Pentru a rezolva eficient aceste problematici îngrijorătoare, Planul Naţional de Acţiune privind Siguranţa Şcolară a fost revizuit şi actualizat, astfel încât prevederile acestuia să fie aplicabile şi să se concretizeze în rezultate palpabile.

Una dintre deciziile adoptate se referă la înfiinţarea unor grupuri interdisciplinare de acţiune în fiecare unitate de învăţământ în parte, compusă din specialişti cu competenţe în siguranţa vieţii copiilor noştri. De asemenea, cadrele didactice, părinţii şi reprezentanţii asociaţiilor de elevi vor fi cointeresaţi în aplicarea acestui Plan, deoarece, doar printr-o colaborare proactivă între toţi cei implicaţi, vom putea instaura crearea unui climat de siguranţă propice, atât în şcoli, cât şi în afara acestora.

În acest context, pe lângă dinamizarea campaniilor de conştientizare a pericolului consumului de substanţe interzise, vor fi incluse în programa şcolară cursuri obligatorii de educaţie pentru sănătate, iar în cadrul Programului "Şcoala Altfel" vor fi abordate subiecte referitoare la prevenirea faptelor anti-sociale în rândul elevilor.

Sunt optimistă cu privire la succesul obiectivului reducerii violenţei în şcoli, precum şi cel al diminuării consumului de droguri, noua abordare integrată iniţiată de PNL fiind cea mai eficientă metodă pentru instituirea unui climat de ordine şi siguranţă în învăţământ.