Dezbateri parlamentare

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

«Nu uitaţi de "Societatea Timişoara"!»

Orice om onest cu sine însuşi, dar mai ales cu ceilalţi, confruntat cu concluziile comunităţii ştiinţifice internaţionale, va recunoaşte, în comunism, unul dintre cele mai atroce experimente politice ale modernităţii. În secolul XX, secera şi ciocanul au dictat moartea violentă a peste două sute de milioane de suflete. În faţa acestei istorii tulburate şi tulburătoare se cuvine, mai mult ca oricând, să reînvăţăm acea etică a neuitării despre care vorbea Monica Lovinescu.

Iar această etică a neuitării, acest refuz categoric al indiferenţei, ne obligă, stimaţi colegi parlamentari, să nu uităm de "Societatea Timişoara" şi de rolul acestei organizaţii civice în democraţia postdecembristă din România. În urmă cu douăzeci de ani, la 11 martie 1990, a fost lansată public Proclamaţia de la Timişoara, documentul civic si politic cel mai important al anului 1990, conceput şi redactat de scriitorul George Şerban şi membrii Societăţii Timişoara. Proclamaţia de la Timişoara avea menirea de a reda adevărata valoare şi demnitate Revoluţiei de la Timişoara în lupta pentru redobândirea libertăţii în România. Denigrată de puternicii zilei şi răstălmăcită în toate direcţiile de interpretare, printre care critica absurdă, conform căreia documentul solicita autonomia Banatului, Proclamaţia de la Timişoara deranja prin toate cele 13 puncte ale sale, dar mai ales prin punctul 8 care propunea soluţia lustraţiei pentru a fi concretizată o purificare etică, evident, cu miză politică, la nivelul întregii Românii.

Dar se impune a fi subliniat faptul ca ideea lustraţiei anticomuniste născute la Timişoara a făcut posibilă decomunizarea rapidă a majorităţii fostelor ţări comuniste europene. Carta Revoluţiei Anticomuniste din decembrie 1989, Proclamaţia de la Timişoara, ar fi trebuit să devină, de mult, literă de lege în România postcomunistă, dar într-o democraţie ce-şi caută necurmat reperele, lupta pentru redobândirea libertăţii continuă. De 20 de ani încoace, Societatea Timişoara este una dintre cele mai importante organizaţii civice, un adevărat reper moral în istoria recentă a României, afirmând în permanenţă refuzul de a uita ororile şi spaimele totalitarismului. Ca o recunoaştere a impactului acestei organizaţii civice în democraţia postdecembristă, Societatea Timişoara a primit, la sfârşitul anului trecut, Crucea Casei Regale a României.

Majestatea Sa Regele Mihai I a înmânat decoraţia, preşedintelui Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea, pentru "păstrarea în conştiinţa publicului român a documentului definitoriu al evenimentelor din decembrie 1989 şi al democraţiei: Proclamaţia de la Timişoara".

Totuşi, stimaţi colegi parlamentari, în logica inexplicabilă a României postcomuniste, în mod regretabil şi inexplicabil, Societatea Timişoara, căreia îi recunoaştem cu toţii rolul şi impactul în viaţa publică românească, va rămâne fără sediu. Pentru că Societatea Timişoara are un contract cu Primăria Municipiului Timişoara, consiliul local nu a mai prelungit actul administrativ de prelungire a închirierii spaţiului din Piaţa Victoriei, pe motiv că în mod ilegal i s-a subînchiriat europarlamentarului PD-L, Monica Macovei, un birou parlamentar în acelaşi spaţiu. Motivarea consiliului local, fiind doar un pretext, deoarece în sediul Societăţii Timişoara a mai funcţionat într-o vreme şi cabinetul fostului deputat PNŢCD, George Şerban, dar nimeni nu s-a arătat contrariat de acest fapt.

Nu trebuie să uităm faptul că primul laureat al marelui premiu al Societăţii Timişoara a fost în anul 1992, Corneliu Coposu, un model etic şi politic în lupta pentru libertate şi democraţie în România. Ce-ar spune Seniorul văzând că urmaşii lui dau afară din propriul sediu o organizaţie anticomunistă din România de astăzi?

Doamnelor şi domnilor deputaţi, trebuie să afirmăm refuzul categoric al indiferenţei faţă de istoria recentă a României, dar mai ales faţă de lupta prezentului pentru libertate şi democraţie. Acum, la 20 de ani, fiind confruntaţi încă o dată cu această Cartă a Revoluţiei Române, Proclamaţia de la Timişoara, se impune, ca un imperativ categoric, să nu uităm de "Societatea Timişoara"!