Cristina-Elena Dinu
Cristina-Elena Dinu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 septembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 septembrie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică intitulată "PSD se disociază de jocurile murdare ale decidenţilor implicaţi în această criză politică şi guvernamentală";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"PSD se disociază de jocurile murdare ale decidenţilor implicaţi în această criză politică şi guvernamentală"

Partidul Social Democrat nu face jocurile murdare ale coaliţiei de guvernare, disociindu-se de ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică autohtonă.

Este o mare nedreptate asocierea PSD cu această criză politică şi guvernamentală, în condiţiile în care noi ne-am prezentat şi îndeplinit, cu onestitate, planurile de acţiune în faţa românilor.

Pe de altă parte, gestul USR PLUS de a părăsi Guvernul nu absolvă PNL şi nici pe preşedintele Iohannis de întregul haos creat, în condiţiile în care şeful statului a instaurat, cu forcepsul, acest Guvern cameleonic, neţinând cont de rezultatele alegerilor parlamentare de anul trecut.

Este evident faptul că actuala coaliţie USR - PNL nu are capacitatea de a rezolva problemele reale ale românilor, respectiv de administrarea tării în parametri optimi, astfel încât toţi trebuie să părăsească guvernarea şi să plătească pentru prăpastia imensă creată la nivel naţional.

România a pierdut practic un an de dezvoltare din cauza acestor incompetenţi, care nu au făcut altceva decât să se bată pentru putere şi pentru direcţionarea banilor publici în sfera lor de influenţă şi a interesului personal.

Cu ce s-au ales românii? Doar cu minusuri, pe toată linia şi în toate domeniile.

Pensiile şi salariile nu au fost majorate, ba dimpotrivă nivelul şomerilor a crescut, alocaţiile copiilor au rămas aşa cum le-a lăsat PSD, agricultorii au ajuns la sapă de lemn, decidenţii importând ceea ce micii fermieri autohtoni produc la o calitate net superioară. De asemenea, puterea de cumpărare a românilor s-a diminuat dramatic, preţurile au luat-o razna, facturile la energie şi gaze s-au dublat, alimentele de bază sunt mult mai scumpe, iar procentul de sărăcie al populaţiei a ajuns la un maximum istoric.

Şi ne-am mai ales cu ceva în urma guvernării incapabile a dreptei: cu datoriile uriaşe luate, în numele ţării, de către Cîţu, pe care va trebui să le deconteze românii din propriile buzunare mulţi ani de acum înainte!

În plină criză economică, sanitară şi educaţională, cei de la guvernare se laudă cu creştere economică şi cu realizări măreţe, comportament în profund dispreţ faţă de adevăr.

În realitate, ţara se prăbuşeşte cu aceşti indivizi nepregătiţi şi cu intenţii obscure, românii asistând la o debandadă generalizată, dispreţul acestei coaliţii fiind politică de stat. Să nu uităm jignirile aduse de Barna acelor oameni care au stat ore întregi în arşiţă, în tren, cu copii mici şi femei, cărora nu li s-a oferit un pahar cu apă, în timp ce vicepremierul spunea, în derâdere, că el nu poate lua pasagerii cu elicopterul, de parcă asta era aşteptarea celor exilaţi în mijlocul câmpului.

Din această perspectivă, decizia PSD este cât se poate de clară, întreg Guvernul PNL - USR PLUS - UDMR trebuie să plece.