Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.37 | Florian-Claudiu Neaga - declaraţie politică: "Obiectivul Planului Naţional de Combatere a Cancerului este acela de a garanta accesul tuturor pacienţilor la tratamentul oncologic"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Obiectivul Planului Naţional de Combatere a Cancerului este acela de a garanta accesul tuturor pacienţilor la tratamentul oncologic" Voi aborda un subiect foarte mediatizat atât în rândul specialiştilor din domeniul sanitar, cât şi al mass-mediei sau pacienţilor care sunt direct vizaţi de modificările legislative privind implementarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului. Pentru a înţelege cât mai bine importanta unor norme de aplicare şi implementare a Legii nr 293/2022, cât mai eficiente şi clare, trebuie să ne raportăm la conceptul care stă la baza îmbunătăţirii legislaţiei naţionale în domeniu, şi anume Planul european de combatere a cancerului. Construit ca un angajament politic al cărui scop este să impună o nouă viziune în ceea ce priveşte lupta împotriva cancerului, Planul european urmăreşte să structureze, în scurt timp, o comuniune în domeniul sănătăţii, care să confere soluţii moderne şi acces facil la proceduri şi servicii medicale de prevenţie şi curative, atât pentru specialişti, cât şi pentru pacienţi, iar, pentru realizarea acestui deziderat, Uniunea Europeană a alocat 4 miliarde de euro. Potrivit statisticilor europene, peste 40% dintre cancerele înregistrate pot fi evitate prin prevenţie şi prin susţinerea unor controale anuale regulate care să identifice precoce orice semne patologice . De asemenea, pentru scăderea numărului de cazuri noi de îmbolnăviri cu cancer, specialiştii europeni urmăresc informarea generaţiilor viitoare cu privire la efectele nocive cauzate de consumul nociv de alcool, tutun şi droguri, sau de expunerea îndelungată la factori poluatori şi de stres. Planul european de combatere a cancerului pune un accent deosebit pe îmbunătăţirea depistării precoce a cancerului, detectarea timpurie prin programe de screening putând salva foarte multe vieţi. Având în vedere acest aspect, Comisia Europeană îşi propune ca, până în 2025, 90% din populaţie să beneficieze de screening pentru cancerul de sân, de col uterin, colorectal şi propune includerea, de asemenea, a cancerului pulmonar, de prostată şi gastric. Analiza datelor epidemiologice pentru România arată că în anul 2020 s-au diagnosticat 95.276 de cazuri noi de cancer, iar în cazul incidenţei cancerului la copii, aceasta se menţine relativ stabilă. În România, mortalitatea prin cancer reprezintă 19% din totalul deceselor, în anul 2020 înregistrându-se un număr de aproximativ 54.000 de decese cauzate de această maladie, cu 7% mai mare decât media statelor europene. Deşi în momentul de faţă mortalitatea este în scădere cu aproximativ 2% în rândul bărbaţilor şi cu 1% în rândul femeilor, România are nevoie de ajustarea rapidă a măsurilor şi acţiunilor de prevenire a îmbolnăvirii. Importanţa Planului Naţional de Combatere a Cancerului este strâns legată de dorinţa decidenţilor din domeniul sănătăţii de a garanta, facilita şi extinde accesul pacienţilor la prevenţie şi tratament pentru cât mai multe tipuri de cancer, într-un timp cât mai scurt. În altă ordine de idei, specialiştii urmăresc extinderea acoperirii serviciilor medicale astfel încât toţi pacienţii să beneficieze în mod nediscriminatoriu de şanse egale la viaţă. Cel mai important aspect este faptul că pacienţii bolnavi de cancer nu sunt lipsiţi de tratament în această perioadă în care se lucrează la implementarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului. Decontarea integrală a serviciilor medicale, efectuate prin internarea de zi în centrele oncologice publice şi private, a fost permanent asigurată. De asemenea, începând cu anul 2022, Ministerul Sănătăţii a implementat mai multe măsuri în favoarea pacienţilor oncologici, precum introducerea unor programe care asigură accesul rapid al pacienţilor la evaluările imagistice, eliminarea barierelor birocratice pentru accesul la investigaţii PET-CT, decontarea integrală a serviciilor medicale efectuate prin internare de zi în centrele oncologice publice şi private, introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a unui număr important de molecule destinate tratamentului cancerului, şi, nu în ultimul rând, finalizarea proiectelor pentru construirea a şapte noi centre de Radioterapie. |


