Corneliu-Mugurel Cozmanciuc
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică intitulată "[Aceasta este Europa!], în viziunea României";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"«Aceasta este Europa!», în viziunea României"

La începutul acestei luni, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a onorat invitaţia preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, de a ţine un discurs în plenul Legislativului. Momentul este unul de maximă importanţă, întrucât ne confruntăm cu multiple provocări la adresa coeziunii europene, printre care enumerăm Războiul din Ucraina, criza economică şi crizele de securitate cibernetică şi energetică.

Anul precedent, au luat cuvântul şi cancelarul german, Olaf Scholz, prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, preşedintele lituanian, Gitanas Nausėda. Vocea Romāniei este la fel de importantă ca şi a celorlalte state membre şi trebuie auzită şi respectată în mod egal.

Preşedintele a ţinut un discurs ca parte a seriei dezbaterilor intitulate "Aceasta este Europa!", demarată în 2022, anul în care Federaţia Rusă a invadat Ucraina. Între 2022 şi 2023, au avut loc 12 astfel de reuniuni cu lideri europeni, în care fiecare şi-a oferit perspectiva asupra nevoii de reîntărire şi protejare a valorilor europene şi a exprimat solidaritate pentru un viitor european comun.

Anul 2024 amplifică gradul de necesitate a unei poziţii ferme şi hotărâte din partea fiecărui stat membru, pentru România fiind un moment crucial, deoarece vor fi organizate patru runde de alegeri, în care se va decide clar dacă ţara va continua pe drumul reformelor şi al progresului sau dacă va cădea "în plasa" discursurilor agresive, dar fără substanţă şi va suferi o involuţie. Indiferent că vorbim despre alegerea liderilor la nivel local, naţional sau european, Europa este cadrul internaţional principal pe care trebuie să îl avem în vedere şi la care să ne raportăm când adoptăm decizii. În egală măsură, Uniunea s-a angajat să respecte România şi să recunoască nevoile sale, printre care se numără şi intrarea în totalitate în spaţiul Schengen, proces aflat în plină desfăşurare.

Domnul preşedinte Klaus Iohannis a fost invitat în plenul Parlamentului European nu doar pentru a ţine un discurs, ci şi pentru a avea mai multe runde de discuţii cu preşedintele Roberta Metsola cu privire la noile dimensiuni ale relaţiei România-UE. Preşedintele României a solicitat finalizarea cât mai rapidă a procesului de aderare la Schengen, pentru a putea astfel întări securitatea europeană, evidenţiind suportul extraordinar oferit de către ţara noastră, prin absorbţia valurilor de refugiaţi veniţi din Ucraina. Întărirea graniţelor UE se poate realiza şi prin lărgirea acestora, respectiv primirea noilor membri care vor micşora automat sfera de influenţă a agenţilor străini sau a statelor "rogue" - "Extinderea familiei noastre europene prin acceptarea de noi membri nu va face decât să consolideze Uniunea", a declarat Klaus Ionannis în faţa eurodeputaţilor prezenţi la dezbatere. A avea un spaţiu european şi transatlantic cât mai coagulat, deci, impenetrabil, va transmite şi românilor un sentiment de siguranţă, perturbat în ultimul an de evenimentele care au avut loc. Am văzut reacţiile, fără îndoială, normale, ale populaţiei din judeţul Tulcea, când au primit mesajele de avertizare RO-ALERT despre posibilitatea de cădere a unor obiecte în urma atacurilor Federaţiei Ruse. Recunoaşterea susţinerii din partea structurilor internaţionale constituie un imbold pentru diminuarea fricii.

Anul care urmează are potenţialul de a schimba categoric gradul de respect şi beneficiile de care se bucură România ca membru al UE sau, dimpotrivă, le poate consolida prin continuarea acţiunilor de felul celor demarate de preşedintele Iohannis, în ultimele săptămâni.