Vicenţiu-Mircea Irimie
Vicenţiu-Mircea Irimie

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Vicenţiu-Mircea Irimie - declaraţie cu privire la pericolul pornografiei infantile din spaţiul virtual;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie:

Numeroase filme şi fotografii în care adulţi întreţineau acte sexuale cu copii au fost produse de o companie cu sediul în Canada, în ţara noastră şi în Ucraina, după cum a informat un reprezentant al Poliţiei din Toronto, inspector Joanna Beaven-Desjardins, citat de presa internaţională. Autorităţile au primit primele informaţii despre compania Azov Films cu sediul în Toronto în 2005, dar la momentul respectiv nu au fost formulate acuzaţii.

De abia în 2011, a avut loc o razie la birourile companiei. Ulterior, ancheta s-a extins în 50 de state şi au fost arestate 348 de persoane, în timp ce 346 de minori au fost scoşi din reţea.

Apariţia, pe Internet, a materialelor pornografice cu minori a dat naştere, în mod cu totul justificat, la o cercetare accentuată la nivel naţional şi internaţional, în vederea descurajării şi sancţionării în special a producerii şi răspândirii acestor materiale. Presiunea politică care a luat naştere, în ultimii ani, cu privire la această problematică a condus, treptat, la implementarea unor principii de acţiune, precum şi a unor norme juridice cu aplicabilitate extrateritorială, de natură să monitorizeze, cât mai precis, infracţiunile supuse sancţiunii penale şi să faciliteze cooperarea internaţională destinată combaterii fenomenului pornografiei infantile.

Acest tip de infracţiune, şi anume pornografia infantilă, exista şi se sancţiona penal încă înainte de apariţia spaţiului virtual. Implementarea noilor servicii a avut însă darul de a resuscita discuţiile cu privire la acest fenomen, în condiţiile în care tehnologiile din spaţiul virtual dispun de o capacitate mărită de a disemina pornografia infantilă, de a o reproduce, de a o face accesibilă tuturor utilizatorilor, inclusiv a minorilor, şi chiar de a facilita, pe diferite căi, oricât de ciudat ar părea, motivarea ei de către diverse grupuri interesate.

În lumina recentelor informaţii din presă aceste aspecte conexe problematicii pornografiei infantile propriu-zise lansează o nouă dispută între valori constituţionale aflate în concurs, şi anume libertatea de exprimare în Internet versus protecţia minorilor în faţa oricăror forme de exploatare pe cale electronică.

În acest context, organele abilitate trebuie sesizate, de îndată, pentru a lua măsurile necesare în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, precum şi restricţionarea accesului minorilor la materiale de acest gen.