Mircea Lubanovici
Mircea Lubanovici

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.38 Mircea Lubanovici - declaraţie politică referitoare la adopţiile internaţionale;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Mircea Lubanovici:

După cum bine ştiţi, una dintre temele cărora mi-am dedicat energia şi întreaga susţinere politică este legată de adopţiile internaţionale. Astfel, deşi adopţiile internaţionale pentru cetăţenii români stabiliţi în străinătate au fost redeschise încă din 7 aprilie 2012, primele trei adopţii către Statele Unite ale Americii s-au realizat abia în ultima lună. Deşi mă bucură că acestea au fost posibile, este regretabilă durata ridicată a procedurilor: un an şi trei luni şi, respectiv, unsprezece luni. Mai mult decât atât, deşi s-au primit până în prezent 58 de solicitări de adopţie internaţionale, doar 38 de dosare sunt complete, iar până în momentul în care vorbim au fost consimţite doar unsprezece cereri.

Toate aceste date mă conving că există încă multe lacune legislative şi de procedură a căror rezolvare trebuie urgentată.

Doresc să vă adresez pe această cale un apel pentru a vă concentra pe acest domeniu. Susţin cu tărie că, în cazul bunăstării copiilor, suntem datori să depăşim diferenţele politice. Suntem datori să facem tot posibilul pentru a le asigura şanse reale la educaţie şi dezvoltare acestor copii abandonaţi. Nu trebuie să îi uităm şi noi, doar pentru că nu aduc beneficii electorale.

În cazul adopţiilor internaţionale, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru simplificarea procedurilor şi transmiterea cu acurateţe a tuturor informaţiilor necesare. Nu putem rămâne indiferenţi la întârzierea adopţiilor din cauza dosarelor incomplete. Este evident în acest caz că informaţiile nu au fost complete, iar cerinţele nu au fost cunoscute cu exactitate de către solicitanţi. Sunt convins că aceste deficienţe pot fi cu uşurinţă rezolvate, câtă vreme există un interes real pentru acestea.

Nu uitaţi că amânarea rezolvării problemelor nu este niciodată eficientă, iar în cazul copiilor abandonaţi acest timp pierdut nu înseamnă decât mai multă suferinţă şi prelungirea perioadei în care familia reprezintă doar un concept din manuale.