Dezbateri parlamentare

Domnul Dorel Covaci:

"Scriitorul Romulus Zaharia - «lupul singuratic» al literaturii române"

În luna februarie, pe data de 15, s-au împlinit 85 de ani de la naşterea unui mare om de cultură şi drag prieten, Romulus Zaharia, scriitorul român obligat de regimul comunist să trăiască în exil, departe de patria dragă.

S-a născut la Chişinău, în 15 februarie 1930, şi a trăit ultimii 6 ani ai vieţii la Făget, în judeţul Timiş. Aşa am avut onoarea să-l cunosc şi să fim prieteni. M-a fascinat din primele clipe: un om modest, blând, rafinat, de o extraordinară erudiţie, aşa cum ar trebui să fie marile valori şi marile personalităţi ale unui popor. Îl numeam "enciclopedie". Îmi zâmbea stânjenit. În preajma sa aveam nostalgia unei perioade marcate de valorile tradiţionale ale omeniei şi bunului-simţ.

O constantă a vieţii sale a fost dragostea pentru poporul său şi pentru pământul românesc. Silit să urmeze, împreună cu familia, calea aspră a "desţărării", a tânjit necontenit la momentul reîntoarcerii. Avea credinţa că numai pământul patriei dragi îl poate primi în braţele sale şi îi poate dărui binemeritata odihnă, atunci când va sosi clipa marii treceri.

A avut un destin marcat de suferinţe, boală, exil, dor de ţară, durere şi răzvrătire împotriva condiţiei tragice a poporului român asuprit şi batjocorit.

Îşi pierde fratele geamăn, Remus, la doar 7 ani, într-un accident de maşină şi, ulterior, la numai 13 ani, tatăl, erou în războiul împotriva Rusiei bolşevice. În acelaşi an, înainte de intrarea armatei sovietice în Iaşi, pleacă în refugiu la Alba-Iulia. A fost nevoit să-şi ia viaţa în propriile mâini de la o vârstă fragedă. La 15 ani muncea într-o librărie, întreţinându-şi familia deportată din calea războiului. Această perioadă îi marchează decisiv orientarea profesională şi culturală.

După susţinerea examenului de capacitate la liceul de stat din Petroşani, este descoperit că s-a născut în Basarabia şi arestat de poliţie pentru a fi extrădat. În drum spre lagăr, fuge de sub escortă în Cluj.

Este marcat profund de greva studenţilor clujeni din 1946, condusă, printre alţii, de IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului şi Feleacului, până în 2011, care îl inspiră în romanul "Ademenirea", creaţia sa, care i-a generat atâtea probleme.

În 1949, absolvă Şcoala de Ofiţeri de la Măgurele cu gradul de sublocotenent grăniceri şi este repartizat la Serviciul de presă, în cadrul Direcţiei Generale Politice a Ministerului Afacerilor Interne. Se ocupă de înfiinţarea şi editarea revistei "Pentru patrie". Tot în 1949 îşi finalizează studiile liceale, întrerupte din pricina lipsurilor financiare, la Liceul "Elena Sârbu" din Bucureşti. În 6 septembrie 1951 se căsătoreşte cu Viorica Moldovan, iar în 1952 se naşte unicul fiu, Romulus Nicolae. Este avansat la gradul de locotenent major şi trecut în rezervă, în urma unei îmbolnăviri grave.

Se mută în Bucureşti, unde lucrează în diverse tipografii ca machetator de reviste, reporter, punând bazele mai multor publicaţii. Ajunge secretar de redacţie la revistele "Aviaţia sportivă", "Sănătatea", "Radioamatorul". Îşi face debutul literar în revista "Gazeta literară", iar apoi devine redactor, tehnoredactor, secretar general de redacţie la prestigioasa revistă "Luceafărul".

În 1958, debutează cu editorialul "Întâmplări din viaţă şi sport", o carte scrisă în colaborare. Între 1962-1968 urmează cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura română din Bucureşti, iar în 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost şef serviciu presă la Direcţia Reţelei Cinematografice şi Difuzării filmelor, inspector general la Centrul Naţional al Cinematografiei, unde înfiinţează sectorul de sociologie a imaginii, apoi ajunge instructor principal în Departamentul Cinematografie al Consiliului Culturii şi Educaţiei. În această perioadă scrie şi tipăreşte cărţile "Cal bătrân cu chingă roşie", o metaforă îndrăzneaţă la acea vreme pentru poporul român greu încercat sub talpa regimului comunist, "Pământul, marea, cerul şi oamenii", "Semnul delfinului" - despre demascarea distrugerii ecosistemului Delta Dunării. Ultima dintre ele a fost ecranizată sub numele "La porţile dimineţii" de regizorul Stere Gulea. Ulterior devine redactor principal la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică şi primeşte două burse de studii în Franţa, în 1970 şi 1983.

În calitate de reporter, a străbătut fiecare ţinut românesc, luând contact direct cu locurile, cu oamenii, cu durerile, bucuriile şi năzuinţele lor. Timp de 15 ani a avut o colaborare permanentă la postul naţional de radio, în emisiunea "Memoria pământului românesc". A realizat peste 30 de filme documentare şi de scurt metraj la Studiourile "Alexandru Sahia".

După aproape zece ani de strădanii şi amânări, a văzut lumina tiparului, pentru doar câteva luni, romanul "Ademenirea", la Editura Dacia din Cluj, care ilustrează în fapt o primă şi vehementă demascare a intenţiilor comuniste şi a încercărilor de lichidare a structurilor naţionale româneşti. Romanul a fost interzis de autorităţi, retras de pe piaţă la câteva luni după tipărire şi dat la topit, iar scriitorul a devenit o ţintă pentru Securitate, a fost urmărit, persecutat, hărţuit, degradat din funcţie. În timpul percheziţiilor, i-au fost sustrase şi distruse de către entităţile cenzurii comuniste alte două manuscrise: "Plânsul şi tânguirea etnografului român", o evocare a încercărilor de distrugere a culturii şi tradiţiilor româneşti de către comunişti şi o altă lucrare, dedicată mănăstirilor româneşti de la Muntele Athos, grecizate forţat. I se confiscă de către statul comunist casa de la Breaza şi nu i se retroceadează nici până în prezent.

În 1986, împreună cu familia, reuşeşte să plece în Spania, după care se stabileşte la New York.

Departe de ţară, a continuat să scrie, să editeze reviste, să ia parte la manifestări cultural-artistice ale românilor din SUA. În această direcţie, editează la New York revista de cultură şi atitudine "Hic Ego", care susţinea aspiraţiile poporului român în lupta sa pentru supravieţuire, pentru păstrarea suveranităţii, a demnităţii şi a drepturilor sale istorice.

După 1989, publică în ţară "Casa cu ochii scoşi", în două volume, o creaţie de mare amplitudine, despre exploatarea uraniului românesc din Munţii Apuseni de către sovietici şi tragedia zecilor de mii de oameni obligaţi să lucreze în mine.

În anul 2000, se stabileşte la Făget, judeţul Timiş, împreună cu soţia şi tipăreşte "Epihia în stil valah. Povestiri din America", o culegere de povestiri despre viaţa în exil, "Anotimpurile unei ţigănci" şi, ultima carte tipărită în timpul vieţii, "Călare pe milioane de dolari. Povestiri din America", cea pe care o ţinea în mâini, în momentul trecerii la cele veşnice, în seara zilei de 28 iunie 2006.

De-a lungul vieţii a primit numeroase distincţii: Ordinul Steaua Republicii Socialiste România, Medalia de onoare "Film Forum" la Brno în Cehoslovacia, Medalia la Festivalul Internaţional de Film CIDALC, Crucea Cavalerului din SUA "Ordinul Sfântului Stanislav", Ordinul "Meritul cultural în grad de cavaler".

În gândurile autorului au rămas zeci de proiecte neîmplinite sau nefinalizate, pe care soţia sa, doamna Viorica Zaharia, cu dragoste neţărmuită şi devotament, le recuperează şi le sistematizează.

Scriitorul Romulus Zaharia a fost talentat la desen şi pictură, s-a preocupat de fitoterapie, de artizanatul tradiţional autentic, achiziţionând o impresionantă colecţie de obiecte, provenind din gospodăriile ţărăneşti din toate zonele ţării.

Aceste pasiuni au fost împărtăşite şi de ceilalţi membrii ai familiei, doamna dr. Florica Zaharia, nora scriitorului, activând din 1988 ca şef al departamentului de Conservare/Restaurare textile, din cadrul Muzeului Metropolitan din New York.

Moartea nu era pentru scriitorul şi prietenul drag, Romulus Zaharia, decât "drumul puţin pe care-l mai are înainte, fără a-şi putea isprăvi opera" şi "posteritatea inexistentă", cum, din modestia care-l caracteriza, credea că nu a fost şi este receptat de contemporani. Proza lui Romulus Zaharia este una deosebită, un tezaur literar, atât prin subiectele abordate, cât şi prin experienţele de viaţă împărtăşite şi a fost zămislită cu luptă şi suferinţă.

De aceea, ea trebuie aşezată acolo unde îi este locul - în istoria literaturii române moderne. Numai aşa generaţiile tinere de cititori vor putea afla adevărul şi se vor putea elibera de traumele trecutului.