Dezbateri parlamentare

Domnul Mihai Doru Oprişcan:

"Violenţa în şcolile din România!"

Se spune că perioadele de tranziţie sau dificultate economică sunt de obicei asociate cu multe alte fenomene negative, printre care şi creşterea violenţei, indiferent dacă vorbim despre violenţa domestică, cea din şcoli, în trafic, pe stradă, la locul de muncă sau cea pe care o vedem peste tot în jurul nostru.

Dar perioada de tranziţie a cam trecut după 27 de ani, iar dificultăţi economice nu prea avem. Conform datelor recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică, România are creştere economică.

Tot mai frecvent, uneori săptămânal, suntem martorii indirecţi, prin intermediul posturilor de televiziune, la alte incidente şi acţiuni violente care se petrec în şcoli şi licee sub ochii neputincioşi ai profesorilor şi elevilor.

Astăzi voi aduce în discuţie un fenomen care ia amploare şi anume, violenţa în şcoli. Aceasta continuă să fie un fenomen negativ accentuat, chiar dacă s-a încercat şi încă se încearcă, prin mai multe metode şi acţiuni, înlăturarea cauzelor, dar şi efectelor sale.

Ce este de făcut în acest sens? Avem o strategie antiviolenţă la nivelul şcolilor, care nu se aplică? Cât de mult se implică inspectoratele şcolare, care au datoria de a asigura disciplina şi siguranţa în şcoli? Oare acestea dau dovadă de mai multă fermitate în aplicarea mijloacelor legale de prevenire şi combatere a cazurilor de violenţă? Sau unii directori de şcoli ascund sub preş incidentele, pentru a nu păta imaginea şi prestigiul unităţii şcolare?

Continuă să existe o serie de probleme care nu s-au rezolvat şi aceasta din cauza lipsei de supraveghere a elevilor, de cadrele didactice şi de părinţi, insuficienta implicare a conducerii şcolilor în problemele cu care se confruntă elevii, slaba pregătire a personalului care asigură paza în şcoli.

Nu trebuie să neglijăm acest fenomen, iar în rezolvarea acestuia trebuie să se implice mai mulţi factori: profesori, elevi, părinţi, psihologi, şi chiar întreaga societate. Nu trebuie să fugim de realitatea existentă, mai ales că România ocupă un loc fruntaş, într-un clasament ruşinos al violenţei în şcoli!

Ministerul Educaţiei Naţionale are datoria de a se implica mult mai mult în aplicarea măsurilor, măsuri care să combată şi să prevină acest fenomen, dar ministerul continuă să se ocupe mai mult de manuale digitale, de schimbări majore în învăţământul preuniversitar, de programe şcolare, iar violenţa şi abandonul şcolar au atins cote alarmante.

Aceste modificări succesive din sistem au provocat bulversări şi mai ales lipsa de apetit pentru şcoală, chiar şi pentru cei care se ghidau după principiul "cine are carte, are parte". Influenţele negative venite pe calea falselor modele de reuşită în viaţă, promovate cu atâta iresponsabilitate de o parte a mass-media, au descărcat de conţinut principiul enunţat mai sus.

Educaţia tinerilor şi mai ales protecţia lor în faţa tuturor ameninţărilor sunt şi trebuie să fie sarcini partajate între părinţi şi şcoală şi trebuie să preocupe în egală măsură şi autorităţile române responsabile: justiţie, poliţie, autorităţi publice locale.