Mariana-Venera Popescu
Mariana-Venera Popescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.38 Mariana-Venera Popescu - intervenţie despre Ziua mondială a educaţiei;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Mariana-Venera Popescu:

În anul 1994 UNESCO a desemnat ziua de 5 octombrie drept Ziua mondială a educaţiei.

Rolul educaţiei este esenţial în formarea copiilor şi tinerilor, în dezvoltarea societăţii, în ansamblul său.

În sistemul de educare şi formare a individului un rol important revine cadrelor didactice, de aceea este necesar să fim permanent preocupaţi de îmbunătăţirea condiţiilor în sistemul de învăţământ românesc.

În egală măsură, comunitatea contribuie activ la procesul de educare, constituindu-se într-un exemplu pentru tinerele generaţii.

Conştienţi de rolul şi importanţa educaţiei, dezvoltăm în cadrul comunităţii macedonene din România o serie de cursuri şi activităţi menite să contribuie direct la educarea şi formarea culturală a etnicilor noştri.

Susţinerea educaţiei, a cadrelor didactice nu se poate face decât printr-un cadru legislativ propice, care să le ofere garanţia unui trai mai bun, o remuneraţie adecvată şi un sistem de formare profesională performant.

Toate aceste deziderate sunt cuprinse şi în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU în septembrie 2015.

Din păcate, România se confruntă cu o creştere a ratei abandonului şcolar, fenomen îngrijorător pentru viitorul societăţii româneşti.

Cu toţii ştim că o societate educată, instruită, care şi-a însuşit valori morale, educaţionale, istorice şi culturale, are capacitatea de a-şi construi viitorul.

Din această perspectivă, rolul nostru, ca parlamentari, este crucial, Parlamentul României fiind cea mai importantă instituţie de reglementare legislativă.

Stă în puterea noastră să contribuim activ la dezvoltarea şi susţinerea educaţiei şi am convingerea că o vom face cu dăruire şi profesionalism.

Voi încheia prin a-l cita pe Gilbert Keith Chesterton - scriitor, jurnalist şi gânditor englez: "Educaţia este, pur şi simplu, sufletul unei societăţi, pe măsură ce trece de la o generaţie la alta".