Dezbateri parlamentare

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"De ce nu poate agricultura românească să hrănească 80 milioane de cetăţeni"

Producţiile record anunţate an de an până în anul 1989 de către propaganda partidului comunist a creat tuturor românilor o falsă percepţie asupra competitivităţii agriculturii româneşti. Cu toţii am crezut greşit în raportările anuale care anunţau milioanele de tone de cereale şi milioanele de capete de animale. Sper că românii nu au uitat faptul că acele producţii mincinoase s-au reflectat, în realitate, într-o foamete cruntă, gestionată prin raţionalizarea consumului de pâine, ulei sau zahăr.

După anul 1990, restituirea proprietăţilor agricole şi fărâmiţarea excesivă a parcelelor a creat noi şi noi probleme pentru organizarea activităţilor agricole pe baze noi. De parcă acest lucru nu ar fi fost suficient, s-a mai adăugat, în primii ani după Revoluţie, dispariţia aproape totală a brumei de infrastructură de irigaţii care exista înainte de 1989.

După 24 de ani de la despărţirea definitivă de regimul comunist, nu putem spune nici măcar cu jumătate de gură că agricultura duduie de performanţă. Este drept că nu mai putem compara agricultura anilor ’90 cu agricultura românească din 2013. Prin eforturi proprii şi cu un ajutor limitat din partea guvernului s-a dezvoltat şi în România un grup important de fermieri care produc eficient produse agricole competitive, cerute nu doar pe piaţa românească, ci şi pe piaţa europeană. Cu toate acestea, ei întâmpină nenumărate dificultăţi şi au nevoie de sprijin real.

Zilele trecute, ambasadorul unei ţări nordice certa autorităţile române în legătură cu potenţialul agricol excepţional al câmpiilor şi colinelor noastre, care ar putea să hrănească cel puţin 80 milione de europeni. Nu pot decât să-i dau dreptate înaltului demnitar şi să spun că pentru a realiza acest obiectiv sunt necesare reforme importante, cum ar fi:

• investiţii importante în infrastructura de irigaţii;
• stimularea construcţiei autohtone de maşini şi utilaje agricole;
• continuarea susţinerii producţiei prin subvenţii şi căutarea unor surse alternative pentru suplimentarea subvenţiilor;
• creşterea gradului de comasare a parcelelor;
• creşterea atractivităţii activităţilor agricole pentru tinerii fermieri;
• transformarea agriculturii neperformante în economie agricolă - produsele agro-alimentare să plece din mediul rural sub forma produselor finite, încorporând tot mai multă valoare adăugată;
• creşterea gradului de loialitate în piaţa de desfacere a produselor agroalimentare;
• exploatarea atuu-lui excepţional pe care îl are producţia fermierilor români - produse ecologice;

Ştim cu toţii că pentru realizarea tuturor acestor obiective minimale este nevoie de finanţare şi nu despre o finanţare modestă, ci de una importantă. În primul rând, România are datoria de a accesa toate resursele financiare disponibile şi de a demonstra Comisiei Europene, pe baza performanţelor reale, că investiţia în agricultura românească nu a fost de prisos.

În plus, începând de săptămâna aceasta avem în vigoare o lege a protejării transferului de proprietate către cei care ar fi putut specula potenţialul agricol uriaş al României. Românii trebuie să fie cei care să cultive şi cei care să tragă beneficiile de pe urma acestui potenţial uriaş. Singuri nu vor reuşi. De aceea, şi mai ales luând în consideraţie creşterea economică din anul 2013, în care agricultura a adus o contribuţie deosebită, România trebuie să-şi canalizeze eforturile către sprijinirea fermierilor şi către dezvoltarea producţiei pe orizontală. Nimeni, dar absolut nimeni, nu trebuie să ignore faptul că omenirea se va confrunta cu puternice provocări aduse de scumpirea şi cererea mai mare de produse agro-alimentare. România trebuie să răspundă de astăzi pentru provocările din viitor!