Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.39 | Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Ponta şi Nichita au pierdut Iaşiul"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Ponta şi Nichita au pierdut Iaşiul" Sunt realist. Văd ce a făcut Ponta în doi ani de guvernare pentru Iaşi. Nimic. Nici spital regional şi nici autostradă. În schimb, împreună cu Nichita, a distrus noul spital pe care-l obţinusem pentru Iaşi. A condamnat Iaşiul la izolare şi la sărăcie, iar pe pacienţi i-a obligat să moară aşteptând cu orele prin spitale mizere şi pavilionare, plimbaţi la minus douăzeci de grade prin curte sau în pelerinaj între spitale. Nichita ne consideră pe toţi ieşenii "cretini şi isterici" cărora le poate tăia oricând teii pentru a-şi plăti factura de la nuntă fără a păţi nimic. S-a înşelat amarnic, pentru că toţi "cretinii şi istericii" ce nu pot fi cumpăraţi cu o porţie de fasole cu ciolan au ieşit la vot. A pierdut Iaşiul tot aşa cum a pierdut proiectele promise pentru Iaşi. Deocamdată la prezidenţiale! Sunt sătul de şleahta asta securistă, toţi cei cunoscuţi ca "Mihăiţă", care ne-au furat prezentul şi vor acum să ne fure şi viitorul. Ieşeni, ieşiţi de fiecare dată la vot pentru a da Iaşiului speranţa bunăstării! |



