Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Cristian Sandache.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi: "România redevine ţară agrară".

Raportările triumfalistice şi realizările măreţe ale oficialităţilor, trâmbiţate în ultimul timp, nu au nici o legătură cu însănătoşirea economiei româneşti. P.I.B.-ul creşte, mulţumită unei agriculturi arhaice, aflată într-o continuă agonie, salariile scad văzând cu ochii, iar populaţia este din ce în ce mai pesimistă privind nivelul de trai şi posibilitatea unui trai decent.

Ultimele date statistice transmise cosmetizat de către oficiali, lasă impresia unui nesperat avânt economic, a obţinerii unor performanţe neaşteptate ale economiei româneşti. Analiza comparativă a datelor din anul 2002 cu perioadele similare din 2001 şi chiar 2000 par să infirme orice previziune optimistă. Se constată astfel că, de fapt, ritmul de creştere a economiei a încetinit, că şomajul şi-a început din nou urcuşul, iar industria nu este nici pe departe motorul economiei, aşa cum se credea şi cum s-a spus.

Statisticile oficiale indică o creştere a P.I.B.-ului cu 4,4%. Semn bun, vom spune mulţi dintre noi. Această creştere se datorează însă agriculturii care, în ciuda vicisitudinilor, a ajuns vârful de lance al economiei româneşti, ceea ce face ca să ne întoarcem la perioada interbelică, când România era recunoscută ca o ţară agrar-industrială. Industria românească este abia pe locul trei, fiind întrecută cu brio de agricultură, după cum am mai spus, şi de construcţii. Cifrele oficiale indică o uşoară diminuare a mărfurilor existente pe stoc, dar totodată şi o comprimare a producţiei, ceea ce înseamnă că nu este vorba de o creştere a exporturilor sau a consumului intern.

Perioada ianuarie - iulie 2002 nu a însemnat o revigorare a industriei, pentru că, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sporul producţiei industriale s-a redus la jumătate. Pe de altă parte, a fost consemnată o comprimare a cifrei de afaceri a societăţilor din industrie, situaţie care trădează creşterea forţată a producţiei prin reluarea obiceiului stocării surplusului nevandabil.

În aceste condiţii, când reforma nu mai poate fi oprită determinând iminenţa restructurării sectorului de stat, guvernanţii actuali se laudă cu o creştere reală a salariului şi cu o ameliorare a deprecierii veniturilor populaţiei. Dacă însă studiem atent sursele de creştere a câştigurilor salariale din prima parte a anului, respectiv al tresprezecelea salariu, primele trimestriale şi sau de Paşti, salariile compensatorii, indemnizaţiile aferente concediilor de odihnă etc., coroborate cu scăderea ratei inflaţiei, ne dăm cu toţii seama că românii nu o duc atât de bine după cum arată statisticile guvernanţilor.

Toate acestea au fost punctate recent şi de ambasadorul Danemarcei la Bucuareşti, care a explicat că, dacă România doreşte să intre în Uniunea Europeană, trebuie să-şi asigure o creştere economică mai mare de 4-5%, creştere bazată în special pe dezvoltarea industriei, şi nici într-un caz numai pe agricultură, pentru că doar în aceste condiţii ar putea concura cu ţările dezvoltate industrial, şi nu cu cele cu o agricultură arhaică şi tradiţională. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.