Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Dumitru Bentu.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Cultura românească în mediul rural."

Iarna, cu frig, ploaie, lapoviţă şi ninsoare, este sezonul de odihnă al ţăranilor, după o vară şi o toamnă încărcate de trudă şi oboseală, pentru obţinerea agoniselii zilnice pentru oameni şi animale. Liniştea şi pacea cadrului idilic aruncă aceste aşezări într-o izolare, în comparaţie cu oraşul, care este plin de viaţă şi în acest anotimp.

Cu ce-şi ocupă acum timpul ţăranii? Tradiţia milenară îşi spune cuvântul, prin organizarea de şezători, locul unde se manifestă o bogată viaţă spirituală şi artistică, de basme, balade şi terminând cu zicătorile populare.

Şi, totuşi, suntem în sec. XXI şi nu se mai poate practica această tradiţie arhaică, având în vedere că atât oamenii cât şi timpurile s-au schimbat: unele sate s-au depopulat, altele se caracterizează prin fenomenul îmbătrânirii, iar nu multe s-au umplut cu o populaţie tânără şi matură, care a lăsat oraşul şi s-a stabilit la ţară.

Ce le oferă statul românesc în materie de cultură? Mai nimic din ceea ce, în vest, dacă tot vorbim de fiecare dată şi la fiecare propoziţie de aderarea la U.E., se investeşte enorm, pentru a se putea păstra şi conserva tradiţia spirituală a satului.

Dreptul la cultură este garantat de Constituţie şi, dacă avem în vedere cifrele de la referendumul de adoptare a noii legi fundamentale, trebuie să recunoaştem că ţăranul român, indiferent de vârstă, aşezare geografică şi nivel de civilizaţie, a votat şi pentru acest drept şi doreşte să-i fie respectat.

În ultimii 13 ani, cultura tradiţională, mişcarea de amatori şi cultura de mase au fost asimilată cu faimosul festival "Cântarea României", astfel încât nimeni nu a mai fost interesat de activitatea culturală de la sate, dar nici de funcţionarea, vorba fie, a căminelor culturale. În aceste locuri, deşi se află sub autoritatea şi în subordinea autorităţilor locale, actul de cultură a fost total desfiinţat, acum desfăşurându-se activităţi mult mai practice: discoteci, nunţi şi... baruri, unele chiar non-stop.

Existenţa bibliotecilor comunale, altădată asaltate de cititori, a devenit peste noapte Fata Morgana, lipsa spaţiilor adecvate, a fondului de carte, dar, mai ales, a grijii faţă de necesităţile cetăţenilor din mediul rural au contribuit, toate, la golirea ultimelor lăcaşuri de civilizaţie rurală, astfel încât, la ora actuală, copiii care merg la şcoală se mulţumesc doar cu ce au sau, la şcoală, pot împrumuta unii de la alţii, iar tinerii preferă să ocupe scaunele din birturi şi crâşme, pentru a-şi umple timpul liber.

Reforma culturală la sate este doar un punct din programul actualului guvern şi o Cenuşăreasă pentru Ministerul Culturii şi Cultelor. Ţăranii nu trebuie să citească, nu au timp, trebuie să se uite doar la televizorul care prezintă numai emisiunile postului naţional, să facă politică pe banca din faţa casei şi să muncească de dimineaţă până seara, pentru recolte puţine şi de slabă calitate.

Uităm însă un lucru foarte important: spiritualitatea românească a fost marcată de ilustre persoane care-şi au originile în satul românesc şi care au militat, pe parcursul întregii lor vieţi, pentru păstrarea şi cultivarea spiritului arhaic şi tradiţionalist al acestui mediu. Avem o moştenire pe care trebuie să o păstrăm, dar, mai ales, să o îmbogăţim.

Ce facem noi? Dăm totul uitării, pentru că, fie nu sunt bani, fie nu este timp, fie satul românesc se umple de kitsch-uri. Pentru că, aşa cum am preluat din occident numai influenţe nefavorabile, aşa le-am preluat şi pe acestea.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Satul românesc, indiferent de anotimp, rămâne acelaşi izvor de sacralitate şi spiritualitate, dar, ca orice izvor, trebuie îngrijit. În stresul cotidian, să ne oprim o clipă şi să ne aducem aminte că fiecare dintre noi îşi are originile la sat şi, pentru ca să ni le păstrăm, trebuie să facem ceva şi pentru menţinerea neatinsă a comorilor sale. Pentru că, dacă ne pierdem originile, ne pierdem şi sufletul şi viaţa, şi părinţii şi străbunii, dar şi legătura cu acest pământ, înzestrat de Bunul Dumnezeu cu bogăţii.

Iar, pentru a nu pierde toate aceste lucruri, cred că a venit vremea ca şi satul românesc, cu toate privaţiunile actuale, începând de la aşezarea geografică şi terminând cu depopulările masive, să-şi aibă "cota" lui de cultură (şi nu mă refer numai la cea agricolă), pentru ca să ne putem alinia şi noi, din acest punct de vedere, la cerinţele bătrânei Europe.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.