|
Domnul Ştefan Baban: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sistemul asigurărilor de sănătate care s-a încercat a fi un element de înnoire în autohtona tranziţie de piaţă s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. De peste 10 ani de la conceperea şi punerea sa în aplicare, sistemul sanitar românesc nu a avut decât de suferit. Conceput ca o pârghie modernă, de relansare a actului medical, după ani grei de suferinţă, sistemul asigurărilor de sănătate a preluat doar teoria sistemelor europene înecându-se lamentabil în practica autohtonă. De ani de zile, cuvântul de ordine în sănătate este dezastrul. Furnizorii de medicamente îşi primesc foarte greu contravaloarea serviciilor prestate către beneficiari, spitalele sunt pline de datorii şi se află în colaps, iar plătitorul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este obligat să mai scoată bani din buzunar dacă doreşte să fie tratat cât de cât omeneşte. La ora actuală, statul român este plin de datorii faţă de sănătate: peste 2.000 miliarde lei trebuie plătite distribuitorilor de medicamente, circa 5.000 miliarde lei trebuie achitate către producători şi importatori, iar peste 1.800 miliarde lei le datorează furnizorilor de produse medicale. Guvernul actual solicită furnizorilor Ministerului Sănătăţii să accepte o amânare a termenelor de plată pentru sumele care le are de achitat, deşi acelaşi Guvern a hotărât impozitarea sumelor din facturile emise şi neîncasate de creditorii sistemului de sănătate. Caruselul datoriilor a pornit încă de la aplicarea prevederilor Legii nr. 145/1997, când nu au fost stipulate clar modalităţile de recuperare a datoriilor precum şi cele de plată a serviciilor medicale. Astfel, timp de peste 10 ani, au existat societăţi comerciale, firme privatizate care, deşi au reţinut pe statul de plată angajatului contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, nu s-au sinchisit să le verse la acest buget, ca să nu mai vorbim de contribuţia angajatorului. În schimb, deşi s-au plâns mai tot timpul că nu au bani pentru a plăti aceste contribuţii, în curtea lor au apărut maşini luxoase, pavilioane administrative dotate la standarde europene, telefoane mobile de ultimă modă etc. şi asta în timp ce angajaţii acestor firme care, bineînţeles, nu au nici o vină, au fost trataţi atât de medici cât şi de farmacişti ca buni plătitori de asigurări de sănătate. În anul electoral 2004, Guvernul Năstase s-a gândit că cea mai facilă promisiune pentru pensionari o reprezintă reţetele compensate în proporţie de 90 %. Astfel încât ultimele trei luni ale anului trecut au fost de coşmar pentru farmacişti, care au trebuit să onoreze acest tip de reţete, deşi aveau de încasat din urmă destul de mulţi bani. Şantajaţi sau ameninţaţi cu neînnoirea contractului, marea majoritate a acestora a acceptat această gogoaşă electorală, urmând ca acum să aştepte virarea sumelor cheltuite pentru acoperirea acestor reţete. Un adevărat cerc vicios s-a pus în mişcare începând de la neplata furnizorilor de medicamente şi servicii medicale şi terminând cu neonorarea reţetelor compensate. Blocarea conturilor datornicilor de către AVAS începând de anul acesta s-ar putea să fie o măsură bună, dar pusă în aplicare prea târziu. AVAS-ul s-ar putea să se găsească în imposibilitatea de a putea recupera o parte din datorii, pentru că firmele aflate pe lista datornicilor la bugetul asigurărilor sociale de sănătate fie nu mai au bunuri care să fie puse sub sechestrul asigurătorului, fie nu mai pot fi găsite. Însuşi sistemul asigurărilor sociale de sănătate este foarte greoi, din punct de vedere al structurii: un minister, o casă naţională de asigurări de sănătate şi unităţi teritoriale, precum şi beneficiarii acestui sistem. Veriga intermediară, CNAS, n-a reprezentat, de exemplu, pentru guvernarea PSD, decât o sursă de deturnare de fonduri pentru că aşa cum au recunoscut şi oficialii acestui partid, peste 3.000 miliarde de lei au fost îndreptaţi spre alte direcţii, deşi legislaţia în vigoare pedepseşte aceste fapte. Dar în ultimii patru ani guvernanţii au fost mai presus de lege. Sănătatea românească se află în metastază. Mai este puţin şi i se va constata decesul. Deşi poate părea nepopulară, principala măsură cu care se poate începe reforma în acest domeniu este, după părerea mea şi a multor cetăţeni, eliminarea verigilor intermediare, casa naţională de asigurări de sănătate, care, în afara faptului că în ultimii 10 ani a fost fosilă vie ce a devorat sume de bani importante atât pe sedii cât şi pe autoturisme, nu a participat cu nimic la relansarea restructurării şi reînnoirii în acest domeniu. Ba din contra, având în vedere plângerile multor cetăţeni, asiguraţi conform legii, casele teritoriale le-au limitat în cel mai nedemocratic mod dreptul la asistenţă medicală înalt calificată, refuzându-le multora dintre ei cererea de a beneficia de controale medicale în instituţii universitare cu cadre specializate, bine pregătite profesional, chiar în străinătate. Domnul ministru Cinteză are o misiune foarte grea. Deja se află între ciocan şi nicovală, deoarece părerile sale, pe vremea când era preşedintele Colegiului medicilor, erau total opuse celor pe care le are acum. Nu este vinovat, pentru că moştenirea din sistemul asigurărilor de sănătate este dezastruoasă şi vine după un an electoral, în care fostul Guvernul a dat liber la cheltuieli fără să se gândească la consecinţe. Trist este faptul că, de pe urma acestui dezastru medical, suferă pensionarii şi cetăţenii cu venituri mici, care sunt obligaţi să alerge de la o farmacie la alta pentru a reuşi să obţină compensarea medicamentelor necesare în tratarea afecţiunilor de care suferă. Dar, dacă nici în acest an reforma sistemului sanitar nu va fi aplicată, în următoarele şase luni ne vom trezi într-un colaps din care sigur nu ne vom mai putea reveni. Şi fiecare dintre noi îmbătrâneşte şi este supus degradării stării de sănătate. Mulţumesc.
|