Vasile Mocanu
Vasile Mocanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 iunie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 iunie 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată "Iaşiul, din nou la coada investiţiilor";

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnule deputat Mocanu, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Iaşiul, din nou la coada investiţiilor".

Nu ştiu dacă este - din nou - o întâmplare ciudată sau dacă asistăm la ceva premeditat de foarte mult timp. Poate că atunci când împart fondurile de la buget, actualii guvernanţi au deja în minte viitoarele voievodate ori, mai bine zis, viitorii voievozi "ai României!" Doar aşa am putea explica de ce judeţul Iaşi este considerat o cantitate neglijabilă ori de câte ori se alocă bani pentru investiţii.

Deşi, conform datelor din 2006, Iaşiul este cel mai populat judeţ din România şi, în plus, deţine una dintre cele mai dense reţele de drumuri locale şi judeţene, suma alocată pentru reabilitarea unor drumuri prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), plasează judeţul nostru pe locul 17 în ţară.

Mai mult, dacă raportăm fondurile primite la numărul de kilometri din judeţ, atunci Iaşiul cade pe poziţia 31. Situaţia devine însă şi mai dramatică dacă luăm în calcul şi populaţia judeţului. În acest caz, Iaşiul ocupă dezonorantul loc 40. Suntem ultimii, domnilor! La strigătele de indignare apărute în presa locală, Partidul Democrat Liberal Iaşi a răspuns mulţumind ministrului Elena Udrea pentru ajutorul de nepreţuit pe care îl oferă Iaşiului.

Probabil nu mai e nici o surpriză pentru nimeni dacă descoperim că cele mai mari sume din acest program de reabilitare a drumurilor se îndreaptă spre judeţul Suceava. Veche cetate de scaun pentru Marele domnitor Ştefan şi probabil noua cetate de scaun pentru "voievodul" Flutur Gheorghe, Suceava este întotdeauna preferata guvernanţilor de azi.

De altfel, recent, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal - Iaşi, şi-a recunoscut lipsa crasă de rezultate şi de patriotism local, atunci când a propus ca Gheorghe Flutur să fie viitorul voievod "al Moldovei". De ce ne-am mai mira atunci de indiferenţa cu care actuala putere tratează Iaşiul?

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, şi eu vă mulţumesc foarte mult.

Daţi-mi voie să vă citesc lista colegilor din Grupul parlamentar liberal, care au depus în scris: domnul Mircea Irimescu, domnul Gheorghe Dragomir, domnul Teodor Atanasiu, domnul George Dumitrică, domnul Mihai-Aurel Donţu, domnul Călin Potor, domnul Andrei Dominic Gerea, domnul Dan Bordeianu, domnul Cristian Buican, domnul Ioan Ţintean, domnul Bogdan Radu Ţîmpău, doamna Lucia-Ana Varga, doamna Mariana Câmpeanu, domnul Titi Holban, domnul Gigel Ştirbu, Dan Motreanu, Virgil Pop, Horea Uioreanu şi domnul Viorel Buda; domnul Ioan Munteanu, de la Neamţ, a depus şi domnia sa în scris, precum şi domnul Miron Ignat, Grupul de la minorităţile naţionale.