Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Claudiu-Vasile Răcuci - declaraţie politică intitulată "Învăţământul obligatoriu de 15 ani, o altă păcăleală care poate face mai mult rău decât bine familiilor şi copiilor"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Învăţământul obligatoriu de 15 ani, o altă păcăleală care poate face mai mult rău decât bine familiilor şi copiilor" Camera Deputaţilor a aprobat o propunere legislativă, prin care învăţământul obligatoriu urmează să fie de 15 ani, adică va cuprinde doi ani de grădiniţă, un an la clasa pregătitoare, şi cele 12 clase ale învăţământului preuniversitar. Cei de la PSD consideră că simpla scriere într-o lege, a nivelului obligatoriu de şcolarizare pe care trebuie să-l parcurgă un elev, va rezolva de la sine problema învăţământului din România. Chiar aşa? Chiar am ajuns să ne furăm singuri căciula? Dacă PSD-ALDE nu ar fi dorit să mimeze un interes fals pentru soarta educaţiei din România, atunci s-ar fi ocupat de construirea celor 2.500 de şcoli şi grădiniţe noi pe care le-au promis, ar fi asigurat microbuze suficiente pentru transportul şcolar şi ar fi plătit dascălii decent. S-au construit oare grădiniţe şi şcoli noi şi nu am aflat eu? În ce şcoli şi în ce grădiniţe sunt obligaţi copiii să meargă? Tot în cele fărâmate, fără autorizaţii, fără toalete cu apă curentă? Un guvern care se pregăteşte să închidă de la toamnă peste 500 de şcoli, la nivel naţional, se laudă că vrea învăţământ obligatoriu de 15 ani? Cum vor ajunge copiii de la ţară la grădiniţă, căci la ei în sat nu prea sunt grădiniţe? Cine se va îngriji de ei? Te poţi juca cu viaţa unui copil de 4 ani? Eu aş fi votat pentru un asemenea proiect, dacă iniţiatorii ar fi făcut studii de impact asupra a ceea ce impune această măsură. Am atras atenţia asupra faptului că acest proiect poate să fie o pacoste pentru familiile din mediul rural, unde nu sunt grădiniţe, nu sunt drumuri, nu sunt mijloace de transport, iar părinţii sunt foarte săraci. În Munţii Apuseni, casele sunt la distanţe mari, de zeci de kilometri faţă de şcoli şi de grădiniţe. Cine va duce copilul de 3-4 ani nu ştiu câţi kilometri peste dealuri? Cine îl aduce acasă? Ştiu cei din PSD cum este iarna în satele româneşti? Cine oare crede că moţii au bani să angajeze bone care să-i ducă şi să-i aducă de la grădiniţă? Alianţa PSD-ALDE, dacă ar fi vrut să nu mimeze că face ceva, atunci ar fi trebuit să se ocupe de problemele reale ale învăţământului - să construiască grădiniţe în satele româneşti, să asigure transport şcolar modern în mediul rural, spaţii curate şi dotate în şcoli şi grădiniţe, să elimine învăţământul cu predare simultană şi să monitorizeze starea socială a fiecărui copil în parte. Da, toţi copiii trebuie să meargă la şcoală! Eu susţin cu toată puterea ideea ca elevii români, mai ales cei din mediul rural, să parcurgă toate treptele pe care le poate oferi sistemul naţional de educaţie, de la grădiniţă şi până la doctorat. Acest lucru nu-i posibil cu vorbe frumoase, ci cu bani mulţi investiţi în educaţie. Nu putem să dăm legi care ar putea să facă mai mult rău decât bine. Înainte de a mai face proclamaţii despre educaţie, vreau să-i văd pe cei care guvernează astăzi România că vor face din şcoala românească o prioritate a alocărilor bugetare. Nu vreau să mai văd tavane care cad peste elevi în şcoală. Nu vreau să mai văd cadre didactice întristate că părăsesc sistemul, pentru că din leafă nu-şi pot plăti nici măcar chiria sau transportul până la şcoală. Nu vreau să mai văd copii care nu pot merge la şcoală, pentru că părinţii nu au avut bani pentru ghetuţe sau pentru caiete! Atunci când piedicile economice vor fi înlăturate din calea sistemului de educaţie, abia atunci vom putea spera ca toţi copiii să parcurgă toate etapele sistemului de învăţământ obligatoriu. Până atunci, politicienii PSD-ALDE nu vor face decât declaraţii siropoase şi vor adopta legi care să ne dea iluzia că "am făcut-o şi p-asta". |


