Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2019 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Neculai Iftimie - declaraţie politică: "Cât am luat şi cât am dat, de când suntem în Uniunea Europeană?"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Cât am luat şi cât am dat, de când suntem în Uniunea Europeană?" De când este membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană, România a beneficiat de fonduri, dar a şi contribuit la bugetul Uniunii. Ce este drept, s-au tot făcut calcule, oficialităţile au tot dat declaraţii, dar nimeni nu a răspuns concret la întrebarea - câte miliarde de euro a dat şi câte miliarde a primit România din 2007 până acum? Sigur, pentru profesioniştii în ale finanţelor nu este o problemă să afle răspunsul. Problema este cu restul populaţiei. Putem spune că în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2018, România a primit de la Uniunea Europeană fonduri nerambursabile de 50,13 miliarde de euro şi a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu aproape 17 miliarde de euro. Potrivit datelor centralizate la Ministerul Finanţelor Publice, ţara noastră are un plus de 33,17 miliarde de euro, sold pozitiv în relaţia cu Uniunea Europeană în 12 ani de apartenenţă la blocul comunitar. Astfel, banii absorbiţi cuprind fonduri europene postaderare din perioadele de programare 2007-2013 şi 2014-2020, precum şi fonduri alocate în perioada de preaderare, dar care au fost virate de Comisia Europeană după aderare. Din actualul Cadru financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020, România a primit puţin peste 13 miliarde de euro, din care mare parte - 4,78 miliarde euro - sunt banii din Fondul European de Garantare Agricolă, FEGA, plăţi directe la hectar primite de fermieri în funcţie de suprafeţele agricole, fără să fie nevoie de proiecte europene. Absorbţia fondurilor FEGA a ajuns astfel la o rată efectivă de 44,88% din cât are alocată România pe acest fond. Problemele apar, însă, la fondurile europene structurale şi de investiţii, FES, adică bani pe care îi primeşte ţara pentru proiectele de investiţii realizate, de la drumuri şi autostrăzi până la cursuri de calificare a şomerilor sau mici afaceri private. Aceşti bani sunt absorbiţi în România prin 8 programe naţionale, gestionate de autorităţile de management din subordinea a trei ministere: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale. Oficial, după spusele celor de la Bruxelles, totul este în regulă. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană, înţelegătoare cu România, mai face şi câteva concesii! Oare este adevărat? Se uită de concurenţa mărfurilor care circulă liber pe piaţa unică din 2007. Trebuie să mai adăugăm şi cei peste 4 milioane de români care lucrează în Uniunea Europeană şi au slăbit potenţialul uman privind dezvoltarea României. Aici trebuie să facem şi noi ceva pentru a îndrepta lucrurile. Apoi, se tot bate toba pe faptul că au crescut exporturile. E adevărat, dar firmele care au trimis mărfurile în străinătate sunt controlate de multinaţionale care au încasat dividendele şi profiturile le-au dus tot în ţările bogate din Europa. În concluzie, veniturile în plus nu au ajuns în buzunarele românilor, ci în conturile managerilor străini, unde mai pui că aceleaşi companii străine au profituri ridicole raportate la cifra de afaceri. Îmi pun următoarea întrebare, în final - va veni momentul când se va echilibra balanţa în piaţa unică? |


