Ciprian-Constantin Şerban
Ciprian-Constantin Şerban

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.122/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Ciprian-Constantin Şerban - declaraţie politică: "Cu prilejul celebrării celei de-a 74-a Zi Internaţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 24 octombrie, având anul acesta ca temă principală «Planeta noastră. Viitorul nostru», să ne gândim mai mult, în acţiunile noastre zilnice, la protecţia mediului!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

"Cu prilejul celebrării celei de-a 74-a Zi Internaţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 24 octombrie, având anul acesta ca temă principală «Planeta noastră. Viitorul nostru», să ne gândim mai mult, în acţiunile noastre zilnice, la protecţia mediului!"

La 24 octombrie 1945, a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite, ONU, organizaţie internaţională creată cu scopul de a asigura pacea mondială şi supravegherea respectării drepturilor omului. ONU îşi propune, de asemenea, impunerea dreptului internaţional şi promovarea progresului social general. Ţara noastră a început demersurile de aderare în anul 1946, fiind admisă în acest for în decembrie 1955.

Celebrarea Zilei Internaţionale a Naţiunilor Unite s-a realizat pentru prima dată în 1948, aceasta fiind dedicată informării ţărilor cu privire la obiectivele şi realizările ONU. Adunarea Generală a ONU a recomandat ca această zi să fie sărbătorită în toate cele 193 de state membre în cadrul săptămânii Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se desfăşoară în perioada 20-26 octombrie.

Printre cele mai importante documente adoptate de ONU, regăsim Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, primul document care arată comunităţilor internaţionale drepturile şi libertăţile omului, care trebuie respectate indiferent de sex, gen, rasă sau poziţie socială. Această declaraţie universală a fost urmată de numeroase convenţii, menite să susţină şi să apere aceste drepturi ale omului. Toate cele şase organizaţii care fac parte din ONU au rolul de a se implica în menţinerea şi în restabilirea păcii la nivel mondial.

Tema din acest an a Zilei Internaţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite este intitulată "Planeta noastră, viitorul nostru". În acest sens, Secretarul general al ONU, António Guterres, i-a încurajat pe toţi liderii locali, în mod repetat, să lupte împotriva schimbărilor climatice, în contextul în care vedem cu toţii că modificările climatice, la nivel mondial, sunt extrem de îngrijorătoare. Toate aceste probleme climatice au fost cele care au determinat tema din acest an "Planeta noastră. Viitorul nostru". Această tematică este destul de importantă şi ea face parte din cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, denumite şi Obiective Globale, adoptate în 2015, de cele 193 de state membre, obiective ce constituie cadrul pentru un viitor mai durabil pentru toţi. Planeta trebuie să fie din ce în ce mai mult în atenţia politicilor globale, întrucât, în ultimii patru ani, au fost înregistrate cele mai înalte temperaturi, fapt ce a determinat topirea unor zone de gheţari din Antarctica. Toate acestea au ca urmare modificarea habitatelor animalelor şi distrugerea echilibrului din natură, care afectează la rândul rău agricultura şi alte domenii esenţiale pentru umanitate.

Organizaţia Naţiunilor Unite trebuie să sprijine în continuare, alături de organizaţii şi instituţii europene şi mondiale, îndeplinirea unor obiective prioritare în domeniul protecţiei planetei, prin educaţie de mediu şi prin atragerea atenţiei asupra necesităţii îmbunătăţirii legislaţiei de mediu, la nivel internaţional.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, să aducem mai mult în spaţiul public preocupările internaţionale pentru lupta împotriva schimbărilor climatice!

Este nevoie de colaborare între liderii globali, în vederea dezvoltării soluţiilor eficiente pentru combaterea schimbărilor climatice şi pentru un viitor durabil. Să nu uităm că soluţiile vin de la fiecare dintre noi: reducerea poluării, reducerea cantităţii de plastic folosit, folosirea pungilor biodegradabile şi reciclarea. Planeta va fi protejată de derapajele umane, dacă fiecare dintre noi va conştientiza importanţa acesteia pentru viitorul umanităţii!