Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2019 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.40 | Mihai Weber - declaraţie politică: "Moştenirea PSD este una consistentă!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Moştenirea PSD este una consistentă!" Aveţi un Guvern învestit, şi românii aşteaptă acum să vadă de la dumneavoastră aceeaşi implicare de care a dat dovadă PSD cât a fost la guvernare, aşteaptă de la dumneavoastră performanţe la fel de bune ca ale Guvernului social-democrat. Nu veţi avea nicio scuză pentru a nu vă pune în practică promisiunile, pentru că moştenirea pe care o lasă PSD este una consistentă. PSD a adoptat Legea salarizării unitare, prin care s-au majorat şi continuă să se majoreze salariile pentru medici, profesori, poliţişti, militari, salvatori ISU şi alte categorii de angajaţi din sectorul public. PSD a majorat salariul minim net, "în mână", pentru toate categoriile de angajaţi, la 1.263 lei în 2019, de la 875 lei în 2016, aceasta reprezentând o majorare de 62% pentru salariaţii cu studii superioare. De asemenea, au fost majorate salariile angajaţilor din sectorul public cu peste 50%, în medie. PSD a mai majorat, de la 900 lei la 2.250 lei, subvenţiile acordate angajatorilor care încadrează persoane din grupuri vulnerabile sau care încheie contracte de ucenicie sau de stagiu şi a scutit de impozitul pe venit toţi angajaţii firmelor de IT şi din centrele de cercetare, atât pe cei cu studii superioare, cât şi pe cei cu studii medii, care sunt studenţi. Guvernarea PSD este cea care a acordat vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru toţi salariaţii din sistemul public, care a redus la jumătate taxa pe muncă pentru firmele din construcţii. Nu trebuie să uităm nici de seniorii ţării, de a căror bunăstare PSD a fost tot timpul preocupat. Astfel, punctul de pensie a crescut de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, pensia minimă garantată s-a majorat de la valoarea de 640 la cea de 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate a crescut de la 880 lei la 1.012 lei. În guvernarea PSD, România a redevenit grânarul Europei, fiind înfiinţat Creditul de dezvoltare cu garanţii de stat de 80% pentru susţinerea produselor agricole deficitare, în timp ce subvenţiile pentru agricultori au fost acordate la timp şi integral. Mai mult, alături de PNDL 1 şi 2, noul program derulat prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a contribuit la reducerea semnificativă a decalajelor dintre mediul rural şi cel urban. Nu în ultimul rând, ţineţi cont că România este pe locul 2 în topul creşterii economice din UE, Banca Mondială revizuind chiar în creştere la 4,2% estimările privind avansul economiei româneşti în 2019. Aceasta este, stimaţi colegi aflaţi momentan la putere, moştenirea pe care v-a lăsat-o Partidul Social Democrat: o economie stabilă, cu perspective de creştere, în care piaţa muncii s-a consolidat, creşterea salariilor şi pensiilor contribuind decisiv la reducerea continuă a sărăciei. Din opoziţie, PSD va veghea foarte atent să nu vă bateţi joc de această moştenire, aşa cum aţi făcut ori de câte ori aţi venit la guvernare. |


