Cătălin Tiuch
Cătălin Tiuch

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.130/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Cătălin Tiuch - declaraţie politică intitulată: "20 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Cătălin Tiuch:

"20 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei"

Acum 20 de ani, România îşi începea parcursul european. Alături de Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Cehă şi Slovacia, România a devenit la data de 7 octombrie 1993 membră a Consiliului Europei. Aderarea la această organizaţie internaţională a reprezentat un prim pas în definirea şi susţinerea dezideratelor din următorii ani: aderarea la NATO (2004) şi la UE (2007). Acestea sunt repere ale unei Românii care, începând cu 1990, a evoluat constant pe calea democraţiei şi a statului de drept, repere ale unei istorii pe care o trăim, cu urcuşuri, cu coborâşuri. Şi accentuez această ultimă idee nu din falsă modestie, ci pentru că atunci, ca şi acum, democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor fundamentale au fost şi sunt aspectele de referinţă pentru temelia construcţiei europene, iar România, în calitatea sa de stat candidat, a făcut eforturi permanente pentru a le îndeplini. Pentru noi, Consiliul Europei a reprezentat un for de impunere a unor standarde la care ne-am dorit să ajungem.

În acest sens, activitatea sa, şi implicit a noastră, s-a proiectat pe protejarea drepturilor omului, a democraţiei pluraliste şi a supremaţiei dreptului, pe conştientizarea şi încurajarea dezvoltării identităţii, diversităţii culturale a Europei şi a toleranţei, dezvoltarea stabilităţii democratice, prin susţinerea reformelor politice, legislative şi constituţionale. La acestea aş mai adăuga încă un palier de acţiune, şi anume căutarea de soluţii pentru probleme de actualitate cu care ne confruntăm fie la nivel local, fie la nivel regional, dar ale căror consecinţe se propagă dincolo de graniţele bătrânului continent: traficul de fiinţe umane, crima organizată, violenţa împotriva copiilor, discriminarea minorităţilor, xenofobia, intoleranţa, terorismul etc.

Şi dacă obiectivul principal al Consiliului Europei este realizarea unei unităţi mai strânse între cele 47 de state membre în vederea protejării libertăţii individuale, a libertăţii politice şi a supremaţiei dreptului, nouă, ca stat membru, ne-a revenit şi ne revine obligaţia de a avea ca punct de pornire a acţiunilor politice aceste principii care, de altfel, constituie fundamentul oricărei democraţii autentice.

Acum, la ceas aniversar, putem afirma cu mândrie că, pe parcursul acestor 20 de ani, România a contribuit permanent la promovarea şi consolidarea acestor valorilor fundamentale. Totodată, privind spre viitor, vom respecta angajamentele de participare la proiectele care îşi propun întărirea acestor valori în Europa şi în lume, inclusiv prin răspândirea lor în vecinătatea României. După Summitul de la Viena din octombrie 1993, România şi-a preluat misiunile ce revin unui stat membru, participând activ la activităţile şi reuniunile structurilor Consiliului Europei, precum şi ale celorlalte organisme decizionale subsidiare ale organizaţiei, iar din noiembrie 2005 până la 19 mai 2006 a deţinut, pentru prima dată, preşedinţia Comitetului de Miniştri.

În prezent, România este parte la 102 convenţii ale Consiliului Europei şi a semnat alte 11 convenţii şi protocoale adiţionale. Un element de apreciat este că România a fost primul stat care a ratificat Convenţia-cadru referitoare la protecţia minorităţilor naţionale, iar acum este un model privind relaţiile interetnice, putând oferi oricând expertiză statelor din regiune.

Privind înapoi, poate că toate acestea ni se par acum doar nişte elemente de etapă, dar fără de care nu ar fi fost posibilă atingerea celorlalte obiective şi desăvârşirea integrării europene. Eforturile noastre nu se opresc aici. Procesul este îndelungat şi în plină desfăşurare.

Fără îndoială, Consiliul Europei a jucat un rol esenţial în drumul european al României. După 1989, această organizaţie a devenit reperul politic şi apărătorul drepturilor omului pentru tinerele democraţii, încă dezorientate după schimbările prin care trecuseră. România se afla printre ele. După 20 de ani, progresele sunt evidente, iar sprijinul acordat de Consiliul Europei în punerea în practică a reformelor este incontestabil. Şi dacă acum spunem cu mândrie că România reprezintă un model recunoscut la nivel european privind reprezentarea minorităţilor naţionale, este în egală măsură datorită eforturilor depuse de ţara noastră şi a monitorizării făcute de Consiliul Europei.

Pentru noi, Consiliul Europei nu este sinonim doar cu promovarea valorilor fundamentale ale democraţiei, a respectului pentru drepturile omului sau preeminenţei dreptului sau cu armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, ci în egală măsură reprezintă dialog, toleranţă, solidaritate.