Eleonora-Carmen Hărău
Eleonora-Carmen Hărău

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Eleonora-Carmen Hărău - declaraţie politică privind necesitatea adoptării de măsuri şi implementării cadrului legislativ care să sprijine mediul de afaceri şi să stimuleze activitatea antreprenorială în România;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

De mai multe ori, pe parcursul mandatului de deputat, am susţinut de la această tribună necesitatea adoptării de măsuri şi implementării cadrului legislativ care să sprijine mediul de afaceri şi să stimuleze activitatea antreprenorială în România.

Am afirmat, şi cred cu tărie şi astăzi, la aproape un an de la câştigarea alegerilor de către USL, că principala provocare a Guvernului Ponta este crearea de noi locuri de muncă, care împreună cu fonduri europene reprezintă motoarele creşterii economice şi dezvoltării României, cea mai bună garanţie a asigurării bunăstării pentru oameni.

De fiecare dată am făcut referire la cazul Hunedoarei, municipiul pe care îl reprezint în Parlament, puternic industrializat în trecut şi care se află astăzi într-o situaţie economică dificilă. Cauzele sunt multiple şi au legătură cu simptomele tranziţiei postcomuniste, de la un sistem centralizat, la unul bazat pe economie de piaţă, proces care a afectat negativ această zonă, aşa cum s-a întâmplat în multe alte părţi industrializate din ţara noastră.

Cert este că marea industrie creată cândva în jurul Hunedoarei a devenit istorie, în timp ce autorităţile centrale şi locale de după 1990 nu au reuşit să susţină, ca alternativă şi de comun acord, proiecte trainice şi viabile pentru hunedoreni. Marile întreprinderi au falimentat, în timp ce micile întreprinderi s-au dezvoltat ici-colo, destul de firav, fără a avea efecte multiplicatoare pentru comunitate, asta şi pentru că cei născuţi a avea liberă iniţiativă, tinerii, au preferat să-şi pună abilităţile şi proiectele în slujba Occidentului.

Din acest punct de vedere, ca liberal, cu suficientă experienţă, expertiză şi activitate atât în mediul academic, cât şi în mediul privat, susţin promovarea unui cadru legislativ pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, care să aibă în centrul politicilor sale tinerii doritori de a-şi deschide şi de a-şi susţine afacerile proprii. Un astfel de proiect legislativ important care merită supus atenţiei publice are în vedere completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, fiind adoptat de curând de Senat.

După cum se ştie, Guvernul implementează anual un astfel de program, demers care se adresează întreprinzătorilor cu vârsta de până la 35 de ani, care înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată.

Până acum, proiectul s-a bucurat de un larg interes în rândul tinerilor întreprinzători şi a condus la crearea a peste 10.000 de locuri de muncă. Astfel, tinerii primesc alocaţii financiare nerambursabile, reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinanţare.

Potrivit actului normativ adoptat de colegii senatori, facilităţile oferite pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi de către întreprinzători tineri nu mai sunt recuperate, în cazul în care societatea respectivă îşi schimbă calitatea de microîntreprindere, aşa cum se întâmpla până acum, măsură care are menirea de a recompensa competenţa şi managementul performant. Dacă un tânăr a beneficiat de un sprijin, pentru a pune pe picioare o afacere, iar această afacere s-a dezvoltat, trecând la un stadiu superior de dezvoltare, înseamnă că sprijinul a avut efect şi nu e logic să îi ceri înapoi sprijinul acordat.

O altă facilitate constă în scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată. De asemenea, întreprinzătorii care se încadrează în program sunt scutiţi şi de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial.

Am convingerea că aceste măsuri pot reprezenta o gură de oxigen pentru cei tineri, aflaţi la începutul unei cariere de afaceri.

Menţinerea cotei unice de impozitare, reducerea CAS-ului cu câteva puncte procentuale, aşa cum s-a prevăzut în programul de guvernare şi pentru care Partidul Naţional Liberal militează, cu aplicare de la 1 ianuarie, schemele de ajutor de stat pentru noile IMM-uri sunt alte demersuri legislative, pe care personal le susţin şi le consider benefice, pentru a da un semnal pozitiv şi de apreciere pentru tineri, determinându-i să-şi pună în valoare competenţele în România, la Hunedoara sau în altă parte.