Marius Bodea
Marius Bodea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 septembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.138/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 septembrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Marius Bodea - declaraţie politică "Domnule Popa, lăsaţi, scrisorile deschise şi victimizarea infantilă şi deblocaţi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Marius Bodea:

"Domnule Popa, lăsaţi scrisorile deschise şi victimizarea infantilă şi deblocaţi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi!"

Cei doi ani de mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, ai PSD-istului Maricel Popa, reprezintă fără echivoc primii doi ani de blocaje, regres şi scandal la Aeroportul Internaţional Iaşi, după o perioadă de 4 ani când acesta urcase pe podiumul aeroporturilor performante din România.

De numele acestui personaj din familia PSD, la fel ca de numele celuilalt PSD-ist din fruntea Primăriei Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, nu se leagă vreun proiect major dedicat ieşenilor, început în mandatul lor. O trăncăneală continuă, exclusiv acţiuni de imagine care parazitează agenda publică, dar nimic concret.

Scrisoarea deschisă adresată PNL Iaşi, de către preşedintele PSD Iaşi şi, accidental, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, ne arată că acest domn este complet rupt de realitate, trăieşte un coşmar al neputinţei şi, cu toate că partidul său se află la guvernare de doi ani, atât local, cât şi central, având toate pârghiile posibile la dispoziţie, acesta vede inamici imaginari care nu îl lasă să îşi facă treaba.

Acuzele puerile, cum că liberalii blochează dezvoltarea Aeroportului Iaşi, aflat exclusiv sub conducerea PSD, susţinută de majoritatea PSD - ALDE din Consiliul Judeţean, frizează ridicolul.

În fapt, Maricel Popa blochează investiţiile de la Aeroportul Iaşi cu bună ştiinţă. Când am plecat din funcţia de manager al Aeroportului Iaşi, am lăsat la cheie proiectul de modernizare a capacităţilor de procesare pasageri, care presupunea, printre altele, şi unirea celor 3 terminale existente. Cu toate acestea, în repetate rânduri, Maricel Popa a afirmat public că nu a primit niciun proiect de dezvoltare al Aeroportului Iaşi şi că nu are habar.

Culmea ipocriziei este că, în vara anului 2017, acesta a prezentat acest proiect într-o conferinţă de presă.

Această premeditare sinistră este confirmată însă şi de adresa cu numărul 30635 din 22 noiembrie 2017, semnată de Maricel Popa, prin care confirmă faptul că a citit documentaţia tehnico-economică, faza de expertiză tehnică şi Studiu de fezabilitate pentru obiectivul "Extinderea infrastructurii de procesare a pasagerilor - terminal T2". Informaţiile prezentate în această adresă arată fără putinţă de tăgadă când a fost depus acest proiect la CJ Iaşi, cum a stat un an blocat în sertare, precum şi faptul că nu a existat vreun interes din partea lor pentru a comunica eficient cu conducerea Aeroportului Iaşi pentru diverse completări, actualizări, ajustări.

Adresa menţionată demonstrează mentalitatea funcţionarului public incompetent şi rău-voitor, care aşteaptă să expire întâi toate avizele, apoi trimite răspuns solicitantului că trebuie să le refacă.

Dacă această atitudine ar afecta doar pe apropiaţii din PSD ai domnului Maricel Popa, atunci ar fi doar problema lor. Când însă acest blocaj premeditat afectează destinul sutelor de mii de ieşeni, precum şi a altor milioane de locuitori ai regiunii Moldova, pentru că aeroportul este fundamental important pentru noi toţi, atunci trebuie să le strigăm în faţă acestor incompetenţi să plece din funcţie şi să lase pe alţii.

Domnule Popa, nu sunteţi cu nimic mai presus decât celălalt incompetent, aflat în fruntea Primăriei Municipiului Iaşi, cu care vă hârjoniţi pe unde vă întâlniţi, dar împreună puneţi Iaşiul pe butuci! Măcar celalalt afişează un fals aer intelectual, deşi nu ne încălzeşte cu nimic!