Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.109/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică cu tema: "Hoţia - un mod de viaţă pentru PDL",

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Hoţia - un mod de viaţă pentru PDL"

Nerespectarea legii şi regulamentelor, voturile ilegale, furtul, minciuna, înşelăciunea au devenit noţiuni prin care putem defini cu mare uşurinţă PDL şi Guvernul Băsescu - Udrea - Boc.

Aceşti incompetenţi au ajuns la putere prin fraudarea alegerilor şi, tot aşa, prin fraudă, conduc ţara din momentul în care s-au cocoţat în scaunele confortabile ale celor două palate şi ale instituţiilor statului.

Nu au fost de ajuns minciunile din campaniile electorale în care promiteau să inaugureze 1.000 de kilometri de autostradă, le promiteau profesorilor salarii mărite cu 50%, pensionarilor le dădeau pensii minime de 400 euro, iar bugetarilor salarii minime de 800 euro, ne promiteau bunăstare şi reformarea statului. Nu au reuşit să păcălească un număr suficient de cetăţeni şi au recurs la ce ştiau ei mai bine pentru a câştiga: au furat voturi.

Tot prin furt, gaşca PDL, în frunte cu Roberta Anastase, îşi doreşte să transforme Parlamentul României într-o anexă a Guvernului şi a partidului, un mijloc prin care să îşi numească marionetele în fruntea instituţiilor, pe care să le poată conduce după bunul-plac.

Primul pas pe acest drum a fost făcut de Roberta Anastase, încă preşedintele Camerei Deputaţilor, în momentul în care a condus şedinţa în care Legea pensiilor a fost votată prin furt şi înşelăciune. Nu au contat sesizările de abuz în serviciu, de fals şi uz de fals făcute de partidele din opoziţie. Cine să îi judece, dacă cei care ar trebui să o facă sunt acoliţii lor?

Din momentul în care a fost creat acest precedent al fraudării votului în Parlament, s-a deschis drumul altor furăciuni, atât în şedinţele comisiilor de specialitate, cât şi în şedinţele de plen.

Astfel, pentru că nu le mai ajunge cât au şi pentru că sunt hotărâţi să facă orice ca să controleze totul în ţara asta, s-au hotărât să îşi numească "soldăţeii" şi la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, la Curtea de Conturi şi Avocatul Poporului. Au reuşit, tot prin furt, să transforme şi aceste instituţii în instituţii controlate de PDL.

A fost deranjat vreun parlamentar al puterii de faptul că rapoartele de validare a membrilor au fost întocmite ilegal, neexistând cvorum de şedinţă în comisiile de specialitate? Bineînţeles că nu! Cum să fie deranjaţi, când ei urmăreau să reducă la tăcere opoziţia, cu orice preţ, ca să îşi poată face aranjamentele fără să îi perturbe nimeni! S-au întâlnit ei între ei, au ticluit bine rapoartele şi au venit cu propunerile în plenul Parlamentului. Au supus la vot şi au şi votat, tot ei între ei, un document ilegal, întocmit fără respectarea legii şi regulamentului.

Cum se poate numi ce au făcut aceşti deputaţi vopsiţi în portocaliu în acest caz? Abuz de putere şi uz de fals. Cei care vor fi trimişi să reprezinte interesele puterii PDL-iste în aceste instituţii trebuie să fie conştienţi de faptul că au ajuns acolo prin furt. Faptul că au acceptat numirea poate spune multe ...!

Această ultimă acţiune a PDL este fără precedent, este încă o palmă dată democraţiei de această gaşcă de incompetenţi corupţi, pentru care legile ţării se aplică selectiv, doar când îi avantajează pe ei.

Nu trebuie să ne mire faptul că hoţii fură. Ei asta fac, aceasta este activitatea lor de bază. Pentru această adunătură portocalie hoţia este un mod de viaţă, o stare de normalitate pe care ne obligă să o acceptăm şi noi fără să crâcnim. Sunt deranjaţi când li se spune în faţă că mint, fură şi că nu respectă legea. Se bat cu pumnul în piept şi invocă litera Constituţiei doar când vor să îi acuze pe cei care îi incomodează. Probabil că visul lor este să bage pumnul în gură tuturor celor care au curajul să îi demaşte, să reducă la tăcere orice voce care îndrăzneşte să cânte pe altă tonalitate decât cea impusă de la Cotroceni.

Folosindu-se de cinism şi tupeu nemăsurat, vor să ne intimideze, să ne facă incapabili de a ne asuma riscul de a-i demasca şi de a spune lucrurilor pe nume, ştiind că dispun, după bunul-plac, de instituţiile care ar trebui să vegheze la respectarea legilor ţării.

Prefer să îmi asum acest risc, decât să ajung să accept hoţia ca un mod de viaţă!