Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.43 | Raluca Turcan - declaraţie politică intitulată "PNL va contesta la CCR legea prin care PSD naţionalizează Pilonul II de pensii"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"PNL va contesta la CCR legea prin care PSD naţionalizează Pilonul II de pensii" Vom face atâta presiune publică, vom merge din casă în casă, vom vorbi cu oamenii care pierd direct din furtul pensiei lor viitoare, până vom reuşi să-i determinăm pe majoritarii PSD-ALDE să obţinem votul final în Parlament, astfel încât să putem recurge la CCR, ca ultimă instanţă, pentru apărarea drepturilor şi a proprietăţii private. PSD este în stare să-i lase pe viitorii pensionari fără economiile personale. PSD a deschis deja robinetul de minciuni şi manipulări, pentru a-i păcăli pe cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii că statul este mai bun decât sistemul de pensii private, exact statul care dă acum pensii de mizerie pentru milioane de români şi pensii speciale de mii de euro pentru zeci de mii de persoane. Pilonul I, cel administrat de stat, este construit pe solidaritate socială, adică angajaţii de azi sunt obligaţi să finanţeze celor în pensie azi. Pilonul II este ca un cont personal de economii şi este proprietatea personală a celui care contribuie, iar banii vor rămâne şi urmaşilor săi, până la ultimul leuţ. Banii sunt investiţi imediat şi se obţin randamente mai mari decât dobânzile plătite de bănci la depozite. Teodorovici nu mai ştie ce noi manipulări să mai inventeze ca să dea satisfacţie lui Liviu Dragnea. Minte că vrea să creeze concurenţă şi randamente pentru pensiile de stat! Pilonul I de pensii nu poate avea randamente, pentru că banii reţinuţi din salariile angajaţilor pleacă imediat la plata pensiilor. Deşi continuă să mintă că nu se va atinge de Pilonul II de pensii, îi aducem aminte lui Teodorovici că deja a confiscat o parte dintre contribuţiile angajaţilor, de la 1 ianuarie 2018. Naţionalizarea a început deja cu diminuarea contribuţiilor la Pilonul II. Pentru ministrul finanţelor ar fi fost mult mai simplu să fie sincer şi să spună că vrea să ia din cele 42 de miliarde de lei acumulate pentru pensiile viitoare, pentru că Guvernul nu mai are bani să plătească pensiile pentru anul acesta şi pentru anul viitor. PNL a propus deja, printr-un amendament, creşterea imediată a contribuţiilor de la 3,75% la 6% şi ulterior creşterea graduală a acestui procent, adică, să existe certitudinea că angajaţii care vor ieşi la pensie peste 10 ani să aibă o pensie cu cel puţin 20% mai mare. Avocatul Poporului a refuzat să-şi exercite rolul constituţional de a proteja dreptul fundamental al românilor la o pensie decentă. Ordonanţa este blocată în Parlament de peste două luni. Azi a avut loc o nouă amânare. Numai dacă ordonanţa va trece de plenul Camerei Deputaţilor vom putea opri bătaia de joc a Guvernului faţă de cei 7 milioane de participanţi, prin contestarea la CCR. |


