Găvrilă Ghilea
Găvrilă Ghilea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.43 Găvrilă Ghilea - declaraţie politică "Guvernul fură şi de la cei cu ţâţa-n gură...";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Găvrilă Ghilea: "Guvernul fură şi de la cei cu ţâţa-n gură..."

Prin art. 356 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, statul se obliga să sprijine dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii, prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 de euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil, cetăţean român, la naşterea acestuia, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii.

Fondul astfel constituit urma să fie depus la Trezoreria Statului, într-un cont de depozit destinat educaţiei permanente, pe baza certificatului de naştere al copilului şi putea fi consolidat în continuare, anual, de părinţii acestuia sau de reprezentanţii săi legali, prin direcţionarea unui procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii.

Mai mult, sumele depuse în cont urmau să fie bonificate anual şi cu o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice, asigurată de la bugetul de stat.

Începând cu vârsta de 16 ani, cu acordul părinţilor sau reprezentaţilor legali, tinerii titulari puteau accesa contul pentru educaţie permanentă, Trezoreria Statului urmând să le elibereze vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate, care trebuiau utilizate exclusiv pentru educaţia permanentă, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Fericiţii beneficiarii de drept ai acestui act normativ trebuiau să fie cei peste un milion de copii români născuţi după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv de la 1 ianuarie 2013, însă nici până astăzi nu au fost elaborate şi aprobate prin hotărâre de Guvern normele privind deschiderea, gestionarea şi accesul la contul pentru educaţie permanentă.

Guvernele social-democrate care s-au succedat la putere în ultimii cinci ani nu au făcut decât să se complacă în prorogarea succesivă, prin ordonanţe de urgenţă, a aplicării acestei prevederi legale, ignorând faptul că dreptul la educaţie este garantat prin Constituţie şi obstrucţionând astfel, cu bună ştiinţă, accesul tinerilor la o sursă de finanţare predictibilă, menită să le faciliteze exercitarea acestui drept.

Un exemplu de bună practică în acest domeniu îl reprezintă o iniţiativă oarecum similară a Executivului italian, care a decis, în urmă cu doi ani, că toţi tinerii vor primi în ziua în care împlinesc 18 ani un voucher de 500 de euro, cu condiţia să cheltuiască banii pe cărţi, tichete la concerte, bilete la teatru sau la cinema, vizite la muzee şi excursii în parcurile naţionale.

Numai în primul an de aplicare a legii, cei circa 600.000 de tineri care au atins pragul majoratului au solicitat banii prin intermediul unei aplicaţii mobile şi i-au utilizat în scopurile prestabilite, efortul bugetar fiind de aproape 300 de milioane de euro.

În România, însă, lucrurile bat pasul pe loc, în detrimentul celor peste un milion de tineri îndreptăţiţi la un beneficiu care le-a fost confiscat încă dinainte de a le fi acordat.