Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.130/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Surprize, surprize!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Surprize, surprize!"

Domnul Ponta dă asigurări: sunt bani de salarii şi pensii până la finele anului. Nu ne precizează însă dacă vorbeşte premierul sau deputatul, ca în cazul Roşiei Montane sau gazelor de şist, dar e bine, e chiar foarte bine că sunt bani de pensii şi salarii până la sfârşitul anului.

Problema majoră e ce şi cât putem cumpăra cu aceşti bani sau, aşa cum îi primim, îi dăm pe toţi pe căldură şi celelalte facturi? Sau dacă aceşti bani vor merge la creşterile preconizate pentru salariile aleşilor locali sau pentru pensiile speciale...

Pentru cei cu memoria scurtă această minunată declaraţie a premierului e doar un copy/paste chiar după declaraţia preşedintelui înainte de a lua miliardele de la FMI şi a tăia din pensii şi salarii.

Premierul ne promite cu nonşalanţă în continuare aceeaşi sărăcie, dar doar pentru trei luni. Nici vorbă de deblocări de posturi în sănătate, educaţie sau administraţie publică, nici vorbă de salarii mărite pentru profesori, medici sau funcţionari cu leafa de mizerie...

Ar mai fi o întrebare : şi după 1 ianuarie ce va fi? Surprize, surprize... noi taxe, accize şi scumpiri !