Dezbateri parlamentare

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"România trebuie să oblige firmele să informeze angajaţii dacă îi monitorizează pe reţelele interne"

Recent România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul salariatului român concediat de angajatorul său, după ce i-au fost monitorizate discuţiile private pe o platformă online, desfăşurate prin reţeaua de IT a companiei. Este o chestiune care a ţinut prima pagină a ziarelor, dar care nu poate rămâne doar o ştire care a suscitat atenţia publicului la un moment. Ca stat semnatar al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului, România are obligaţia de a transpune în legislaţia naţională acele măsuri care să prevină apariţia unor noi încălcări ale drepturilor omului, pe speţele în care ţara noastră a fost deja sancţionată de CEDO. Constituţia României prevede la art. 11 alin. (1) că "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revine din tratatele la care este parte." Mai mult decât atât, la alin. (2) al aceluiaşi articol din Constituţie se subliniază că "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern". Conform îndatoririlor asumate de România, avem obligaţia de a analiza în ce măsură încălcarea drepturilor omului, sancţionată de CEDO, poate fi evitată pe viitor, iar în această privinţă avem două posibile căi de abordare: prima - analizăm dacă legislaţia existentă poate fi interpretată suficient de clar în sensul respectării deciziei CEDO; a doua - aducem modificări în legislaţia internă, pentru a evita o nouă încălcare similară a drepturilor omului. Analiza legislaţiei în vigoare la acest moment impune obţinerea consimţământului expres şi neechivoc al persoanei vizate de o eventuală colectare şi prelucrare de date cu caracter personal. Cu toate acestea, legislaţia prevede şi mai multe excepţii în care nu există obligaţia obţinerii consimţământului persoanei vizate, situaţii care pot fi deseori invocate de angajatori pentru eludarea obţinerii acordului din partea salariaţilor de a fi monitorizaţi în ceea ce priveşte activitatea privată în timpul programului de lucru, prin reţeaua IT a companiei. Mai mult decât atât, legislaţia actuală nu prevede obligaţii la adresa angajatorilor care să acopere aspectele sancţionate în decizia CEDO. Nu se specifică obligaţia de a i se pune în vedere angajatului natura şi durata monitorizării, dar nici gradul de intruziune în viaţa şi corespondenţa privată.

De asemenea, nicio firmă care urmăreşte activitatea angajaţilor săi nu prezintă nicăieri o minimă explicaţie privind motivele care impun acea activitate de monitorizare şi nici faptul că acele măsuri reprezintă nivelul cel mai scăzut de intruziune în viaţa privată a salariaţilor prin care poate fi asigurată buna funcţionare a firmei. Nu susţin în niciun caz salariaţii care nu îşi respectă angajatorii şi care îşi neglijează atribuţiile de serviciu din cauza discuţiilor private în timpul programului de lucru. Dar ne putem ridica întrebări fireşti de genul următor:

Este în regulă ca un angajator să monitorizeze conţinutul unui mesaj electronic privat primit de salariat chiar şi atunci când acesta nu deschide sau nu răspunde acelui mesaj? Este în regulă ca o firmă să obţină un consimţământ de principiu, de valoare generală, privind prelucrarea şi stocarea datelor cu caracter personal, cum ar fi reţinerea CNP-ului şi a datelor din cartea de identitate, iar apoi în baza acestui acord al salariatului să îi poată scotoci în toate mailuri-le private ale acestuia? Sunt chestiuni care rămân neclare oricât de bine intenţionaţi a interpreta legile existente. Din acest motiv, în opinia mea, este nevoie de o nouă reglementare care să introducă prevederi clare legate de raportul dintre firmă şi angajat în ceea ce priveşte respectarea dreptului la viaţă privată şi care să transpună astfel în cadrul legal naţional observaţiile indicate recent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În opinia mea, o astfel de lege ar trebui să prevadă obligaţia expresă a angajatorilor de a lua măsuri ca orice grad de intruziune în viaţa privată a angajaţilor să fie la un nivel minim posibil, fără de care ar fi afectată buna funcţionare a companiei. De asemenea, atunci când accesarea corespondenţei private nu poate fi evitată, angajatorul trebuie să fie obligat să îl informeze pe salariat cu privire la natura şi durata monitorizării, precum şi gradul de intruziune în viaţa privată a angajatului. Totodată, cred că este necesar ca monitorizarea corespondenţei private să fie în mod necesar limitată în timp, cum ar fi cazul perioadelor de mentenanţă a sistemelor IT, iar în cazul încălcării acestor prevederi, niciuna dintre datele obţinute din corespondenţa privată a angajatului să nu-i poată fi opozabile acestuia în faţa instanţelor de judecată. Evident că o astfel de reglementare necesită o dezbatere largă la care îi invit pe toţi cei interesaţi. Concluzia certă este însă că Parlamentul României are obligaţia de introduce aceste reglementări în acord cu decizia CEDO şi, ca atare, vă solicit sprijinul şi colaborarea în această speţă, pentru promovarea unei astfel de propuneri legislative.