Dezbateri parlamentare

Domnul Angel Tîlvăr:

"Traficul de fiinţe umane - o provocare globală, reflectată în realităţile societăţii româneşti"

Mihail Kogălniceanu, politician român care a contribuit decisiv la modernizarea României, inclusiv prin demersul său de abolire a sclaviei, nota acum mai bine de 150 de ani, într-una dintre scrierile sale: "Pe străzile din Iaşi, din tinereţea mea, am văzut fiinţe umane cu lanţuri la mâini şi la picioare, alţii cu zgărzi de fier la gât. Bătăi crunte, alte pedepse ca înfometarea şi legarea deasupra focului [...] femei despărţite de soţi şi fiice de părinţi, oameni [...] vânduţi ca vitele."

Astăzi, lanţurile, deşi mai apar brutal în cazuri precum cel de la Berevoieşti, sunt de altă natură: economice, psihologice sau în forme pe care nici nu le intuim încă.

Astfel de lanţuri sunt descrise azi, din punct de vedere juridic, drept acţiuni - recrutarea, transportul, transferul - şi mijloace - constrângere, răpire, inducere în eroare. Însă tabloul descris de Kogălniceanu păstrează, din nefericire, aceeaşi trăsătură dominantă, acea a scopului legării oamenilor cu lanţuri vizibile sau invizibile, exploatarea acestora pentru profitul celui care îi stăpâneşte.

Putem accepta şi utiliza variate conceptualizări ale celor descrise - trafic de carne vie, trafic de persoane, sclavie modernă - însă toate acestea ne descriu o realitate care, într-o cuantificare recentă, menţionează peste 40 de milioane de oameni, la nivel mondial, aflaţi într-o formă sau alta de exploatare. La lansarea respectivului raport, unul dintre autori constata, pornind de la aceste cifre, nivelul şocant de mare al toleranţei societăţii la exploatare, situaţie care nu mai poate continua. Pentru stoparea acesteia, la nivel individual sau al societăţii civile, al mediului de afaceri, al relaţiilor între state ori la cel parlamentar şi guvernamental, putem şi trebuie să facem mai mult.

România nu este ocolită de această problemă şi, asemenea altor ţări din Europa şi din întreaga lume, se găseşte într-o continuă căutare de soluţii la complexa şi spinoasa problemă a traficului de persoane, propunând şi implementând măsuri care se adresează prevenirii, combaterii, salvării şi reintegrării celor afectaţi de acest tip de criminalitate.

Informarea şi deci conştientizarea la nivelul publicului, investigarea şi urmărirea penală a celor vinovaţi, asistarea supravieţuitorilor traficului sunt demersuri cu caracter permanent întreprinse de instituţiile specializate, în parteneriat cu organizaţii nonguvernamentale cu preocupări în domeniu, dar şi cu omologi străini dedicaţi acestui efort.

Rezultatele acestui angajament relevă, într-o perspectivă optimistă, reducerea semnificativă a traficului de persoane. Astfel, anul 2016 a cunoscut o scădere cu 14% a populaţiei victimelor traficului, de la 880 victime identificate în 2015 la 756 în 2016.

Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale este în continuare cea mai întâlnită formă de exploatare a victimelor identificate atât pe teritoriul ţării noastre, cât şi în afara ei, astfel că numărul victimelor exploatate sexual s-a ridicat la 530 de persoane. Urmează victimele exploatate prin muncă, într-un număr de 132 de persoane, apoi cele obligate la cerşetorie şi la comiterea de furturi uşoare. Ponderea acestora din urmă a fost mult mai mică, comparativ cu primele două forme de exploatare.

Principalele ţări de destinaţie în care au fost exploatate victime ale traficului de persoane cetăţeni români sunt Italia - 83 victime, Germania - 76, Marea Britanie - 47 şi Spania - 35.

În ceea ce priveşte primele şase luni ale anului 2017, datele statistice oferite de specialiştii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane reflectă aproximativ aceleaşi caracteristici, în sensul că exploatarea sexuală se situează pe primul loc, cu un număr de 247 de victime, urmată de exploatarea prin muncă, cu un număr de 35 de victime. Totodată, ţările de destinaţie rămân Italia cu 34 victime, Spania cu 27 şi Germania cu 26.

Complexitatea acestui fenomen pare să fie alimentată şi potenţată de circumstanţe politico-sociale care contrabalansează serios capacitatea de răspuns a statelor angajate în combaterea traficului. Am aici în vedere, evident, criza migranţilor din Orientul Apropiat şi nordul Africii. Aparent ocolită pană în prezent, România pare să fi fost angrenată în iureşul acestei crize prin acţiuni tot mai frecvente şi mai ample ale traficanţilor de migranţi pe Marea Neagră, unde, doar în ultima săptămână, au fost salvaţi peste 200 de migranţi aflaţi în pericol imediat de înec, aproape un sfert dintre ei fiind copii. Vulnerabilitatea acestora în faţa traficului de persoane este evidentă şi nu poate fi ignorată.

Avem un drum lung în faţa noastră şi, de aceea, cred că pentru a continua şi spori succesul demersului de eradicare a traficului de persoane stabilit de Uniunea Europeană şi asumat implicit de statele membre, nu putem reduce sau şubrezi eforturile depuse în acest scop prin autosuficienţă, angajamente parţiale sau interese conjuncturale.

În acest context, în calitate de coordonator al Grupului pentru Combaterea Traficului de Persoane şi de interlocutor constant al celor dedicaţi acestei activităţi, apreciez că se impune o schimbare de atitudine în faţa acestei provocări. Îndrăznesc să cred că, în România, primii paşi hotărâţi au fost deja făcuţi - mă refer aici la prioritizarea de către Guvern a problematicii traficului de persoane. Sunt convins că această poziţionare publică va impulsiona lupta antitrafic din ţara noastră.

Profit de această ocazie, pentru a afirma nu doar interesul, ci şi sprijinul meu şi al Grupului pe care îl coordonez pentru adoptarea de către Guvern a Strategiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2018-2022, în cel mai scurt timp. Sunt, de asemenea, la curent şi urmăresc cu interes demersurile Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi ale partenerilor acesteia în elaborarea şi promovarea unor noi Standarde de asistenţă a victimelor traficului de persoane şi a unui nou Mecanism de identificare şi referire a victimelor. Îi încurajez să continue procesul de dezvoltare a capacităţii actorilor antitrafic sociali şi instituţionali cu care lucrează la acest proiect, de facilitare a accesului supravieţuitorilor traficului la compensaţiile financiare şi daunele materiale care au fost stabilite de instanţe.

Permiteţi-mi să adaug şi câteva consideraţii referitoare la ceea ce am aflat în special din interacţiunea mea cu diferiţi promotori ai luptei antitrafic. Sper ca activitatea acestora să meargă dincolo de abordarea formală, către acţiuni şi politici ale luptei antitrafic, care sunt ingredientul necesar reuşitei acestor planuri formale.

Profunzimea şi sustenabilitatea succeselor obţinute în combaterea traficului nu pot şi nu trebuie să ignore sau să trateze cu superficialitate elementul central al problemei pe care o dezbatem azi şi anume, persoana, victimă a traficului. Tratamentul acesteia cu empatie, cu abilitatea de a înţelege şi de a resimţi ceea ce victima traficată a suferit, trebuie sa fie o condiţie centrală a oricărei acţiuni şi trebuie să prevaleze asupra oricărui alt scop. Preîntâmpinarea transformării unei persoane în victimă, ajutorul oferit pentru ca victima să devină un supravieţuitor reprezintă în final adevarata măsură a reuşitei noastre, dincolo de numărul de campanii, de beneficiari, de dosare, arestări ori condamnări. Aceasta presupune preocuparea şi deschiderea celor implicaţi în a evolua ei înşişi în plan personal şi profesional, un progres evident la nivelul conştiinţei individuale şi colective.

Această opinie mi-a fost întărită şi de concluzia exprimată de Secretarul General al ONU, domnul Antonio Guterres, cu prilejul unui eveniment pe tema traficului de persoane, găzduit recent de Marea Britanie la sediul Naţiunilor Unite. Domnia Sa observa, cu amărăciune şi fără a se exonera, faptul că decidenţii din întreaga lume nu par să ia cu adevărat în serios traficul de persoane.

Reflectând la această afirmaţie, cred că acest lucru se aplică, din păcate, şi în ţara noastră. România trebuie să găsească un răspuns bazat pe politici preventive concrete, care să abordeze, dincolo de informare şi conştientizare, aspectele economice, sociale şi educaţionale care generează sau favorizează vulnerabilitatea la trafic.

În acelaşi timp, pentru a avea efect în planul luptei împotriva traficului de persoane, aceste politici de reducere a ofertei trebuie susţinute prin politici şi practici de reducere a cererii existente în ţările de destinaţie. Provocările sociale naţionale căpătă astfel valenţe în plan internaţional şi impun un efort conjugat al nostru, al tuturor.