Glad-Aurel Varga
Glad-Aurel Varga

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Glad-Aurel Varga - declaraţie politică: "Coaliţia PSD-ALDE a dus în derizoriu instrumentele de control parlamentar asupra Executivului";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Glad-Aurel Varga:

"Coaliţia PSD-ALDE a dus în derizoriu instrumentele de control parlamentar asupra Executivului"

Suntem în pragul lunii decembrie şi, la un an de la începerea activităţii mele ca deputat, sunt în măsură să fac o constatare.

Am adresat, din ianuarie până în prezent, întrebări şi interpelări către mare parte din membrii Guvernului PSD-ALDE, pe probleme de mediu, ape, păduri, fonduri europene, administraţie, sănătate, educaţie şi cercetare, situaţii de urgenţă. Domenii diferite, şi totuşi răspunsurile la întrebări şi interpelări au în comun mai multe decât v-aţi putea imagina.

80% din răspunsurile primite de la miniştrii coaliţiei PSD-ALDE conţin informaţii vagi, pe lângă subiect, paragrafe din legi şi memorandumuri, trimiteri la alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea autorităţilor publice centrale în cauză, texte copiate din strategii. Lipsa de interes pentru asigurarea transparenţei guvernării, lipsa de acţiune şi, în consecinţă, lipsa măsurilor concrete, în baza cărora să fie formulate răspunsuri la obiect au caracterizat toate aceste răspunsuri. În plus, răspunsurile au fost transmise frecvent cu întârzieri peste intervalul legal de minimum două săptămâni şi astfel problemele abordate s-au disipat, şi-au pierdut caracterul de eveniment curent în termeni politici, sociali sau economici.

Trebuie să recunoaştem că din nefericire "puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut", caracterizează pe deplin viaţa politică din România la momentul actual. Membrii Guvernului PSD-ALDE au dus în derizoriu instrumentele prin care se exercită controlul parlamentar asupra executivului, după cum parlamentarii PSD-ALDE au dus în derizoriu rolul comisiilor parlamentare, prin iniţiativa înfiinţării de "comitete şi comiţii" în scopuri majoritar partinice. Miniştrii deleagă secretari de stat sau directori cu mandate limitate la lucrările în comisiile de specialitate, iar dezbaterile din cadrul acestora au devenit simple spectacole ale majorităţii PSD-ALDE, pentru a se bifa activitatea parlamentară.

Vă îndemn să reflectaţi cu toţii la aceste aspecte şi la importanţa pe care un Parlament o are în sfera politicului şi în tot ceea ce înseamnă stat de drept. În România, mecanismele democratice sunt în pericol, controlul parlamentar asupra executivului, ca funcţie a puterii legislative, este deficitar, iar calea către abuz e netedă. E timpul ca România să scape o dată de eticheta de "fost stat comunist cu scurtă experienţă democratică".