Dezbateri parlamentare

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"21 martie 2018, Ziua mondială a Sindromului Down"

În fiecare an, pe data de 21 martie celebrăm Ziua internaţională a copiilor cu Sindrom Down. În această zi, avem ocazia să informăm populaţia şi să atragem atenţia societăţii asupra implicaţiilor acestui sindrom, pentru dezvoltarea toleranţei şi a deschiderii faţă de incluziunea socială a persoanelor care suferă de această maladie.

Sindromul Down este o boală genetică cromozomială, care afectează aproximativ unul din o mie de copii la nivel mondial. În România, sunt 4.420 de persoane cu Sindrom Down. Dintre aceştia, 2.611 sunt copii şi 1.809 adulţi.

Este important să conştientizăm faptul că atât copiii, cât şi adulţii cu Sindrom Down, trebuie să fie pe picior de egalitate cu ceilalţi membrii ai comunităţii, să se bucure de aceleaşi drepturi, să beneficieze de aceleaşi oportunităţi şi alegeri.

Persoanele cu Sindrom Down se confruntă în prezent cu provocări, cum sunt: separarea de comunitate, discriminarea şi tratarea inegală în educaţie, sănătate, muncă. De aceea, trebuie să îi tratăm cu toleranţă, să îi acceptăm ca parte a societăţii şi să le generăm condiţiile în care să beneficieze de mediu adaptat unde pot să înveţe sau să lucreze, aducându-şi astfel în mod constructiv aportul la dezvoltarea comunităţii din care fac parte.

Având în vedere creşterea numărului persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră, din ultimii ani, cât şi lipsa forţei de muncă calificate în anumite domenii importante ale economiei din ţara noastră, este important să avem în vedere elaborarea Planului naţional de accesibilitate pentru fiecare categorie şi grad de handicap, inclusiv pentru persoanele diagnosticate cu Sindrom Down.

Consider că promovarea şi realizarea unor programe pentru persoanele cu dizabilităţi diferenţiate pe tipuri de handicap, pe vârste şi regiuni ale ţării contribuie la integrarea socială a acestor oameni.

Studiile sociale din România arată un grad scăzut de acceptare, la nivel social, a persoanelor cu dizabilităţi, dar în special a copiilor care suferă de anumite deficienţe fizice sau mentale, precum şi un grad scăzut de adaptare a accesului la serviciile publice. De aceea, consider că trebuie să începem să punem bazele unei culturi educative de acceptare şi de integrare a acestor persoane în comunitate. Nu sunt de acord ca măcar un singur copil cu dizabilităţi să fie izolat, tratat diferit, să-i fie refuzată participarea la anumite activităţi dar pentru că este greu de integrat şi astfel să fie marginalizat de societate. În opinia mea, copiii care din naştere au fost privaţi de o viaţă normală au dreptul să fie integraţi şi sprijiniţi de comunitate.

În momentul de faţă, ca urmare a demersurilor parlamentare pe care le-am realizat, toţi copiii cu cerinţe educaţionale speciale din învăţământul preuniversitar beneficiază de sprijin din partea statului, iar studenţii cu autism beneficiază de burse sociale. Urmează modificarea legislaţiei, pentru a obţine sprijin financiar şi elevii cu autism.

În acelaşi timp, în urma iniţiativei legislative pentru modificarea Legii educaţiei, pe care am propus-o şi care a fost adoptată anul trecut de Parlament, copiilor cu tulburări de învăţare li se asigură o terapie specifică şi beneficiază de materiale şi instrumente compensatorii, precum şi de o evaluare adaptată nevoilor acestora pe parcursul fiecărui semestru. De asemenea, profesorii de la clasele zero până la clasa a IV-a urmează cursuri de perfecţionare şi de formare continuă în domeniul psihopedagogiei tulburărilor specifice de învăţare, pentru a realiza activităţi de recuperare individualizată şi pentru a comunica părinţilor planul educaţional pentru fiecare copil care prezintă astfel de probleme.