Doru-Petrişor Coliu
Doru-Petrişor Coliu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Doru-Petrişor Coliu - declaraţie politică despre refuzul autorităţilor în comunicarea numărului exact al rezidenţilor români aflaţi pe teritoriul altor state;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Doru-Petrişor Coliu:

De câte ori susţin o declaraţie politică, o fac cu sentimentul că ecourile sale se vor face resimţite, că fie măsurile adoptate, fie eventualele poziţionări vor însemna tot atâtea rezultate pozitive pentru România, o ţară cu peste 5.700.000 de diasporeni!
Cu acest procentaj de 25% din populaţia ţării, diaspora reprezintă un segment socio-politic important, poate cel mai important, dacă ne raportăm şi la aportul economic adus României!
În acest context onorant pentru românii de peste graniţă, aroganţa unor instituţii ale statului în a trata diaspora mi se pare pe cât de josnică, pe-atât de periculoasă pentru viitorul acestei ţări!
Cum să numeşti altfel decât aroganţā faptul că o personalitate de talia lui Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Germania, afirmă că a comunica numărul cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul acestei ţări constituie o încălcare a legii privitoare la datele cu caracter personal?!
Cum să denumeşti altfel decât aroganţă faptul că Ministerul Afacerilor Externe refuză cu încrâncenare să comunice numărul exact al rezidenţilor români aflaţi pe teritoriul altor state? Aroganţele arcului guvernamental nu m-au impresionat niciodată, dar când soliciţi preşedintelui Iohannis clarificări, iar acesta te redirecţionează cu o privire plictisită spre MAE, lucrurile au altă semnificaţie!

Când aştepţi atitudini ferme pe aceste teme din partea PNL şi USR, iar aceştia tac, lucrurile capătă alte dimensiuni, cu alte semnificaţii! Apropiatul scrutin electoral pentru desemnarea preşedintelui României se apropie, iar loviturile sub centură devin armele preferate ale adversarilor politici, în timp ce diaspora aşteaptă ca masa amorfă a instituţiilor statului să-şi facă datoria! Cred că sunt în asentimentul dumneavoastră, al tuturor celor care se află pe eşichierul politic românesc, că diaspora merită respectul nostru, dincolo de orice orientare doctrinară, cu o abordare nouă, corectă, fără resentimente!