Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2020
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.23/2020
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2020 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2020
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Varujan Pambuccian - intervenţie referitoare la pogromul armenilor din Baku; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Cu mai bine de 30 de ani în urmă, locuitorii din Nagorno-Karabah au decis să-şi exprime în mod paşnic voinţa şi dreptul la autodeterminare şi libertate, iniţiativă căreia autorităţile azere i-au răspuns cu cele mai cumplite cruzimi şi masacre. Între 27 şi 29 februarie 1988, în oraşul Sumgait din Azerbaidjan a avut loc un pogrom împotriva populaţiei armene, pus la cale de autorităţile azere. Acţiunile, de o deosebită cruzime, au dus la uciderea câtorva zeci de armeni, alţi peste douăzeci de mii au fost supuşi violenţelor, iar bunurile le-au fost jefuite. Pogromul de la Sumgait a fost urmat, în ianuarie 1990, de pogromul armenilor din Baku, unde populaţia de naţionalitate armeană a fost ţinta unor atacuri organizate. Sute de armeni au fost ucişi în Azerbaidjan, exclusiv din cauza apartenenţei lor etnice. De teama masacrelor sute de mii de armeni au fost nevoiţi să aleagă calea exilului. Faptele petrecute în timpul pogromului de la Baku au fost reţinute de organizaţiile internaţionale care monitorizează drepturile omului şi de Parlamentul European, în rezoluţiile din anii 1988, 1990 şi 1991, dar autorităţile din Azerbaidjan neagă până astăzi aceste crime şi evită să-şi asume răspunderea. Mai mult decât atât, acei azeri care încearcă să vorbească despre masacre sunt consideraţi, în mod oficial, trădători. Pogromurile din oraşele cu populaţie armeană din Azerbaidjan au reprezentat manifestarea cea mai acută a unei politici rasiste şi xenofobe. În decursul istoriei, la Baku au avut loc pogromuri ale armenilor de cel puţin trei ori: în anii 1905, 1918 şi 1990. Planul crimelor comise împotriva armenilor la Sumgait şi Baku a fost, prin gradul de ură şi organizare, asemănător planului de exterminare a armenilor din Imperiul Otoman în timpul Genocidului din 1915 şi a lăsat impresia de a fi o continuare a acestuia din urmă. Credem că amintirea armenilor martirizaţi la Sumgait şi Baku are nevoie de recunoaştere şi compasiune internaţională. Noi îi comemorăm pe armenii ce au pierit la Baku şi Sumgait şi condamnăm faptul că autorităţile azere nu numai că nu i-au tras la răspundere pe organizatorii acestor crime abominabile, ci continuă să ascundă şi să nege realitatea acestora. De asemenea, condamnăm orice manifestare de rasism şi xenofobie şi suntem încredinţaţi că recunoaşterea şi condamnarea crimelor comise împotriva umanităţii reprezintă primul pas către nerepetarea acestora. |


