Ervin Molnar
Ervin Molnar

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 mai 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.78/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 mai 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Ervin Molnar - declaraţie politică intitulată "Legea offshore protejează interesele României";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ervin Molnar:

"Legea offshore protejează interesele României"

Garantarea securităţii energetice a fost şi este obiectivul principal al Partidului Naţional Liberal. De aceea, prin demersuri atât la nivel parlamentar, cât şi la nivel guvernamental, Parlamentul României a adoptat miercuri, 18 mai, Legea offshore. Legea deblochează investiţiile din Marea Neagră şi asigură mediului de afaceri din domeniu stabilitate şi predictibilitate legislativă, stabilind şi un regim fiscal competitiv, veniturile fiind împărţite în proporţie de 60% - statul român şi 40% - investitorul. Acelaşi cadru fiscal va fi şi pentru investiţiile onshore de adâncime. Este vorba în special de cel mai mare zăcământ onshore descoperit în ultimele trei decenii pe teritoriul României, la Caragele, judeţul Buzău, unde exploatarea va începe în 2024.

Conform studiului "Contribuţia proiectelor de explorare şi producţie a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei româneşti", realizat de compania de consultanţă Deloitte, în luna mai 2018, dezvoltarea proiectelor upstream offshore de gaze naturale poate aduce pe perioada derulării lor, orizont 23 ani, venituri totale la bugetul de stat, în valoare de 26,0 mld. USD, media anuală fiind de 1,13 mld. USD, generează suplimentar 71,3 mld. USD în PIB-ul României şi creează sau menţine în medie peste 30 de mii de locuri de muncă, anual, în România, pe întreaga perioadă.

Pentru a înţelege importanţa acestei legi, care permite exploatarea celor 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale de pe platoul nostru continental, trebuie să expunem foarte clar situaţia în care ne regăsim. În primul rând, Federaţia Rusă are, încă, o poziţie monopolistă în ceea ce priveşte deţinerea de resurse şi trasee energetice. Încă din anii 60, politica de şantaj energetic a ruşilor asupra ţărilor europene, România inclusiv, a fost un factor de influenţă în relaţiile internaţionale. Vedem ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina. Rusia are un istoric solid de creare a conflictelor îngheţate, în toate regiunile vizate de proiecte energetice. Osetia, Abhazia, Nagorno-Karabach au fost nevoite să întrerupă proiectele ce ar fi trebuit să lege resursele din zona caspică de Europa. Conflictul din Transnistria şi Donbas au avut rolul, până acum, de a pune beţe în roate Ucrainei în drumul său spre dezvoltarea coridoarelor energetice de alimentare ale Europei prin North Stream şi South (Turk) Stream.

După anexarea peninsulei Crimeea situaţia regională s-a înrăutăţit considerabil, iar războiul genocidal, dus acum de ruşi în Ucraina, şi potenţialul de a se transforma într-un alt conflict îngheţat, lucru la care ruşii sunt experţi, fac ca exploatarea gazelor româneşti să fie imperioasă.

Pe lângă independenţa energetică - pe care o vom obţine până în 2027 - şi veniturile la bugetul de stat, gazele din Marea Neagră vor face din România un jucător regional, pentru că ne vor permite să aprovizionăm ţări precum Republica Moldova, dependentă total de gazul rusesc, şi astfel să înlăturăm influenţa Moscovei în treburile interne ale Moldovei.

În lipsa acestei legi, dependenţa României de importurile de gaze naturale se putea majora semnificativ, ajungând la 53% în anul 2030, în condiţiile nedezvoltării rezervelor din Marea Neagră şi pe fondul declinului natural al producţiei onshore şi creşterii consumului, generând astfel un impact negativ major asupra securităţii noastre energetice. Noua lege offshore este o armă puternică în mâna statului român, care va fi capabil să îşi protejeze mai bine cetăţenii şi interesele lor.