Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Mang:

"Despre bănci şi despre practicile lor oneroase"

Declaraţia mea de astăzi, puţin mai lungă, este despre sistemul bancar din România şi despre practicile oneroase ale băncilor.

Şi aş dori să încep împărtăşindu-vă situaţia unui român cu un credit ipotecar - ea poate fi găsită şi pe una dintre reţelele sociale - situaţie care, din păcate, este una reprezentativă pentru clienţii tuturor băncilor din ţara noastră.

În urmă cu şapte ani, în aprilie 2016, domnul Dinu Popescu a luat un credit ipotecar în lei, echivalentul a 60.000 de euro de la cea mai mare bancă olandeză prezentă în România. De atunci a plătit rata lună de lună. Iniţial, rata a fost de 1.100 lei, conform scadenţarului. Apoi 1.500, apoi 2.000, pentru ca, în octombrie anul trecut, să ajungă aproape 3.000 de lei/lună. Aşadar, în şase ani rata i s-a triplat! Beneficiind de modificarea modului de calcul al dobânzilor prin schimbarea indicelui de referinţă din ROBOR în IRCC, valabil pentru beneficiarii Programului "Prima Casă", astăzi, rata sa lunară a ajuns puţin peste 2.000 de lei.

Practic, în ultimii 7 ani, debitorul a achitat către bancă aproximativ 30.000 de euro, din cei 60.000 luaţi prin credit ipotecar. Aşadar, a achitat deja jumătate din sumă, însă, spre surprinderea sa, a aflat că, de fapt, din cei 30.000 de euro pe care i-a plătit în toţi aceşti ani, 25.000 au fost doar dobânda şi nu principalul. Şocant de-a dreptul!

Surprizele neplăcute nu se termină însă aici - dacă acest client al băncii ar rambursa anticipat creditul, ar însemna că banca a obţinut un profit de 25.000 de euro. Dacă ar alege însă să plătească în continuare, vreme de încă 23 de ani, rata plus dobânda principală plus IRCC, acesta ar mai avea de dat, conform ratei lunare de acum, vreo 120.000 de euro, pe lângă banii plătiţi până acum! Asta înseamnă că, pentru un credit de 60.000 de euro, un român plăteşte, în final, 150.000, adică de două ori şi jumătate mai mult, şi asta în condiţiile în care nu are nicio garanţie că rata nu va creşte iar. Vorbim aici despre un business extrem de profitabil, în care creditorul, banca, nu are niciun risc, căci, fiind vorba despre un credit garantat de stat, în situaţia insolvabilităţii debitorului, statul confiscă bunul ipotecat iar banca primeşte banii.

Citind ştirea despre cele 19 bănci amendate de ANPC, adică aproape toate din România, pentru modul în care au calculat dobânzile, inclusiv banca olandeză amintită mai devreme, adică pentru practici oneroase şi cartelizare, nu pot să nu mă întreb: cum se cheamă ceea ce fac băncile în România? Este afacere cinstită sau cămătărie legalizată?

ANPC nu a contestat principiul împărţirii obligaţiilor de rambursare în rate egale, cum fals susţin reprezentanţii băncilor. Dimpotrivă, ANPC a cerut băncilor să refacă graficele de rambursare, tot sub forma unor rate egale, dar care să aibă la bază, aşa cum ar fi şi corect, achitarea principalului creditului concomitent cu dobânda aferentă creditului. Nu se poate ca băncile să încaseze mai întâi dobânzile, adică profitul şi să nu-şi asume niciun risc, lăsând totul pe umerii debitorilor. Este inacceptabil ca băncile să-şi vadă toţi sacii în căruţă, iar românii să ajungă sclavii unui sistem spoliator ce ne duce cu gândul la practici de ev mediu!

Băncile cartelizate au ajuns să impună "dobânzi la dobândă" şi să manipuleze indicele ROBOR/IRCC după bunul plac. În plus, ele adaugă diverse "costuri ascunse" în contracte, bazându-se pe lipsa de educaţie financiar-juridică a clienţilor, iar aceste practici ale sistemului bancar provoacă drame, catastrofe, atât la nivel global - crize financiare şi politice, inflaţie, instabilitate etc., cât şi la nivel personal, când debitorul ajunge în incapacitate de plată.

Unii ar putea obiecta spunând că nicio bancă nu a obligat pe nimeni să ia un credit dacă nu poate achita ratele. Aparent aşa este. În realitate însă, la momentul în care cineva contractează un credit pentru a-şi vedea materializându-se visul achiziţiei unei case primeşte un scadenţar pe baza căruia evaluează dacă îl poate sau nu susţine. Problema este că, pe parcurs, acest scadenţar se schimbă, rata crescând, tot timpul, în defavoarea clientului şi în beneficiul băncilor. Când o rată de 1.000 de lei se dublează sau se triplează, în condiţiile în care veniturile clienţilor nu cresc direct proporţional cu rata dobânzii, este limpede că "sistemul" are o gravă disfuncţionalitate, iar statul român nu mai poate păstori un astfel de "sistem".

Unii spun că a vorbi despre "sistem bancar" în condiţiile actuale este incorect din orice punct de vedere, mai ales financiar, căci aşa-zisul sistem, iată, se dovedeşte de fiecare dată că nu este doar o formă legală de cămătărie, ci o escrocherie de proporţii. De ce? Fiindcă actualul "sistem al rezervelor fracţionale" le permite băncilor să "împrumute" bani pe care în realitate nu îi deţin - banii pe care băncile le oferă când un român contractează un credit nu sunt banii băncii, acei bani nici măcar nu există - fiindcă băncile acţionează abuziv şi fiindcă operează cu costuri ascunse şi reclame manipulatorii.

Anul trecut, băncile din România au obţinut profituri uriaşe, aproape excesive, pe fondul creşterii inflaţiei, care a determinat creşterea dobânzilor, în dauna românilor care au credite. Primele 5 bănci din România au avut marje de profit de 40% şi au încasat, fără nicio jenă, miliarde de euro! În actualul context de criză, este cât se poate de limpede că situaţia devine una profund incorectă şi nu mai poate continua aşa. Nu putem accepta ca românii să se transforme în sclavii moderni ai băncilor internaţionale!

Şi pentru a avea perspectiva completă asupra "sistemului bancar" şi asupra caracterului celor cu care avem de-a face, merită menţionate cel puţin două situaţii din trecut care sunt edificatoare privind comportamentul incorect dar şi ilegal al instituţiilor bancare.

Vă aduc aminte că, în 2018, banca olandeză la care am făcut referire la începutul intervenţiei mele a acceptat să plătească o amendă de peste 900 de milioane de dolari pentru a scăpa de acuzaţiile de spălare de bani aduse de procurorii din ţara-mamă. Şi nici măcar nu a fost o problemă singulară. În 2012, aceeaşi bancă "prestigioasă" a mai plătit o amendă de aproape 600 milioane de dolari pentru activităţi şi tranzacţii ilegale.

De asemenea, vă reamintesc că o altă bancă, de data aceasta din Austria, prezentă şi ea în România, anul trecut a pierdut definitiv procesul cu Protecţia Consumatorilor, proces prin care s-au constatat practici comerciale incorecte, menite a afecta interesele financiare ale clienţilor. În contractele de împrumut, această bancă austriacă, ce a plătit ani întregi o chirie generoasă preşedintelui Iohannis pentru un imobil obţinut ilegal de acesta, a inclus clauze incorecte la adresa clienţilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat instituţia bancară la refacerea tuturor contractelor de credit în franci elveţieni, lei şi euro, şi la returnarea a peste 22 milioane de euro pe care peste 9.000 de clienţi păcăliţi i-au plătit în baza clauzelor abuzive, respectiv dobânzi suplimentare şi contravaloarea diferenţei de curs valutar.

Aşa cum a reieşit din dosarul aflat pe rolul instanţei, banca a vândut, prin publicitate deceptivă şi ascunzând informaţii esenţiale, credite în lei şi în valută, în perioada 2006-2008. Oamenii au "achiziţionat" păcăleala unui curs de schimb stabil, care s-a dovedit ulterior fluctuant şi exclusiv crescător, riscul hipervalorizării monedei creditului, franci elveţieni şi euro, fiind pus în totalitate în sarcina consumatorilor. În timp, volumul plăţilor în lei s-a dublat sau chiar s-a triplat, falimentând zeci de mii de familii. În plus, banca a vândut credite cu dobândă aparent redusă, dar a pre-setat în sistemul său informatic algoritmi de creştere treptată, de la o dobândă "promoţională" la una intermediară mai mare, după şase luni, şi la o alta, cea definitivă, mult mai mare, după un an. Diferenţele de dobândă faţă de cea "promoţională" au fost şi de 4 puncte procentuale. Evident, volumul plăţilor în lei a crescut şi din cauza acestei păcăleli puse în practică.

În concluzie, aş dori să subliniez că deciziile şi sancţiunile ANPC sunt cât se poate de întemeiate. Nu s-a pus la îndoială legalitatea formulei de calcul propusă de bănci, ci faptul că băncile nu au informat corect clienţii şi de alte modalităţi de rambursare a creditelor care ar fi putut fi în avantajul lor. O.U.G. nr. 52/2016 - art. 8 lit. i) prevede foarte clar că băncile amendate erau obligate ca înainte de a semna contractul de credit să informeze clientul asupra "diferitelor modalităţi disponibile de rambursare a creditului, inclusiv numărul, frecvenţa şi cuantumul ratelor periodice". Ca nişte veritabili cămătari, băncile le-au prezentat clienţilor doar variantele care le aduceau lor avantaje şi profit, prin astfel de "metode", ele sporindu-şi şi mai mult profiturile deja grase.

Din punctul meu de vedere, statul român trebuie să se întemeieze pe dreptate şi pe justiţie socială şi nu pe japcă şi astfel de comportamente abuzive. Nici corporaţiile bancare prezente pe piaţa românească nu pot face excepţie de la lege şi de la bunul simţ.

Cu toţii ne dorim o piaţă corectă care să genereze încredere în economia de piaţă, tocmai de aceea cămătăria legalizată a băncilor din România trebuie să înceteze!