Dezbateri parlamentare

Doamna Alexandra Huţu:

Am luat cunoştinţă cu toţii despre decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în privinţa acţiunii euro-deputatului Eugen Tomac, care contestase refuzul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne în privinţa candidaturii României la spaţiul Schengen. Aş spune că este un rezultat care nu trebuie să ne surprindă. Acţiunea domnului Tomac a fost destul de superficială, ca să nu spun doar populistă, pentru că era evident din capul locului că nu avea cum să fie admisă de CJUE. În câteva cuvinte, domnul Tomac cerea CJUE ceva imposibil, pentru că CJUE nu are competenţa de a invalida un vot exprimat în JAI şi nici nu poate dispune admiterea României împotriva unui vot de respingere exprimat în această structură europeană.

Evident că România merită să fie spaţiul Schengen şi evident că trebuie să folosim toate mijloacele legale posibile, inclusiv acţiunea la CJUE, pentru a ne atinge acest obiectiv.

Dar, dacă mergem la instanţa europeană, ar fi bine să fim serioşi şi să venim cu argumente juridice bine fundamentate, nu cu acţiuni populiste, al cărui eşec este uşor de anticipat.

Spun acest lucru pentru că este important să nu ne lăsăm descurajaţi de această decizie a CJUE. Faptul că un europarlamentar român gafează în stil mare la CJUE nu trebuie să ne determine să renunţăm să ne apărăm drepturile la instanţa europeană.

Şi premierul Marcel Ciolacu a afirmat că trebuie să luăm în considerare o acţiune la CJUE, însă abordarea propusă este cu totul diferită de calea pe care a mers Eugen Tomac.

Era evident inutil să contestăm la Curtea Europeană un vot care a fost exprimat după procedura şi în termenii specificaţi în tratatele europene, unde scrie negru pe alb că votul se dă cu unanimitate.

Este însă cu totul altceva să soliciţi despăgubiri din partea unui stat, precum Austria, pentru faptul că şi-a exercitat în mod abuziv dreptul de veto împotriva candidaturii României.

Dreptul de veto, în acest caz, este întemeiat, dacă este exercitat în interesul şi în favoarea spaţiului Schengen, nu doar din motivaţii subiective, care ţin exclusiv de interesele politice şi electorale ale unui guvern al unui stat european.

Cred că România poate demonstra cu uşurinţă în faţa instanţei Europene caracterul arbitrar şi vădit subiectiv pe care l-a avut votul Austriei în privinţa candidaturii României. Este uşor de arătat că, în aceeaşi şedinţă, Austria s-a pronunţat în favoarea candidaturii Croaţiei, care, din multe puncte de vedere este mult mai expusă în problema migraţiei, decât este România.

Apoi cred că se poate face o evaluare economică foarte riguroasă care să stabilească prejudiciile economice pe care le-a suferit România, ca urmare a acestei abordări arbitrare a Austriei.

Consider, deci, că nu trebuie să dăm la o parte această cale de atac la CJUE, din cauza unui eşec previzibil al unui demers populist.

În acelaşi timp, consider că acţiunea la CJUE trebuie să fie un demers de ultimă instanţă. Cred că înainte de a ajunge în acest punct România ar trebui să facă toate eforturile posibile pentru a progresa în această chestiune. Poate că este mai înţelept să abordăm problema Schengen în paşi mai mici, care să înlăture treptat obiecţiile unor state şi care să creeze precedente în favoarea noastră.

Poate că ar fi mai înţelept să ne propunem ca obiectiv pentru întrunirea din decembrie a Consiliului JAI să obţinem o admitere parţială în Schengen, cu aeroporturile, de pildă, unde în mod clar nu există o problemă de migraţie. Şi mai putem solicita un calendar clar pentru celelalte componente de transport, respectiv pentru cel naval, feroviar şi rutier.

Avem cred mai multe opţiuni de abordare a acestei probleme şi cred că, orice progres, oricât de mic, pentru a sparge acest blocaj nedrept al Austriei, merită tot efortul nostru.

De aceea, fac apel să fim uniţi în problema Schengen, nu doar aici în Parlament, ca deputaţi şi senatori, ci în general vorbind, ca cetăţeni români, aşa cum am fost la aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană.