Constantin Severus Militaru
Constantin Severus Militaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.25/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Constantin Severus Militaru - declaraţie politică având titlul "Diferenţe semnificative de dezvoltare la nivel naţional";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Diferenţe semnificative de dezvoltare la nivel naţional"

Din când în când, statisticile europene ne mai întorc cu picioarele pe pământ asupra diferenţelor mari de dezvoltare dintre România şi alte state ale Uniunii Europene. Zilele trecute, Comisia Europeană ne arăta că România are şase dintre cele 20 cele mai sărace zone din spaţiul Uniunii Europene. Nu că nu am fi ştiut, însă arareori ne aducem aminte, mai ales atunci când facem comparaţii între standardele diferite ale nivelului de trai dintre cetăţenii europeni.

Este evident că, în ultimii douăzeci de ani, cele mai puternic afectate zone ale României de către restructurările economice au fost cele monoindustriale şi zonele miniere. Aici, orice indicator economic sau social arată într-o lumină gri situaţia dificilă a cetăţenilor: şomaj mare, de obicei cu două cifre, familii numeroase, cu mulţi copii, din care nu toţi ajung să urmeze cursurile şcolii, absenţa serviciilor de sănătate, condiţiile de viaţă grele, infracţionalitatea mare, precum şi migraţia externă a forţei de muncă.

În prima parte a anilor ´90, politica zonelor defavorizate, promovată în zonele miniere, şi-a demonstrat atât ineficienţa, cât şi limitele. Eşecul unei astfel de politici este vizibil şi astăzi, zonele defavorizate rămânând la acelaşi stadiul de dezvoltare ca în anii ´80.

Speranţa unor intervenţii guvernamentale puternice nu a dispărut nici astăzi pentru cetăţenii români. Însă, cum însuşi guvernul trece prin perioade financiare dificile, este greu de anticipat că ceva se va schimba în perioada imediat următoare.

Pentru acest motiv, eu propun ca priorităţi fundamentale ale Guvernului României stimularea investiţiilor străine directe în aceste zone, singurele capabile să creeze cu cea mai mare viteză noi locuri de muncă, plătite decent.

De asemenea, fondurile nerambursabile care urmăresc creşterea coeziunii economice şi sociale trebuie orientate cu precădere spre aceşti cetăţeni şi către viitorul copiilor lor.

Dacă nu vom reuşi să asigurăm o dezvoltare armonioasă a României, pe toate domeniile şi în toate regiunile ei, degeaba ne vom bucura de ameliorările din statistici, care în cele mai multe cazuri ascund dezechilibre teritoriale mari.