Claudia Boghicevici
Claudia Boghicevici

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 iunie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Claudia Boghicevici - declaraţie politică - "Guvernul USL îşi satisface interesele clientelare pe seama bugetului naţional";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Doamna Claudia Boghicevici:

"Guvernul USL îşi satisface interesele clientelare pe seama bugetului naţional"

Lipsa de interes a Guvernului Ponta faţă de economia românească pare să atingă noi culmi cu fiecare săptămână de guvernare. Am asistat cu toţii, în ultimul an, la o adevărată nebuloasă în actul guvernării, executivul dovedind, şi nu o singură dată, că interesul personal este cu mult mai presus faţă de interesul nostru, al românilor.

Încă de la momentul instalării la Palatul Victoria, lupta internă a USL pe funcţii în aparatul de stat a fost atât de acerbă, încât Cabinetul a fost mărit, unele ministere au fost împărţite chiar în trei şi au apărut miniştri delegaţi cu atribuţii incerte. Astfel, numărul miniştrilor a crescut de la 18 în guvernarea Boc la 28, cât numără actualul executiv. Mai mult decât atât, secretarii de stat şi secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie, ajungându-se la situaţii atât de disperate, încât aceştia au în subordine o singură direcţie, ba chiar mai mult, un serviciu.

Am ajuns să fim conduşi de o mare familie, în condiţiile în care administraţia publică a României în anul 2013 este formată din fraţi, surori, nepoţi, unchi, fini, naşi şi alte rude ale miniştrilor USL.

Mai mult decât atât, săptămânile trecute a fost dat publicităţii proiectul privind Strategia Fiscal-Bugetară 2014-2016, prin care executivul creează premisele secătuirii bugetului de stat, printre altele, prin înlocuirea regulii "unu la şapte" cu "unu la unu" în ceea ce priveşte angajările în sectorul public. În plus, documentul mai arată că plafonul cheltuielilor de personal este stabilit pentru 2014 la nivelul de 48,7 de miliarde lei, respectiv 7,4% din PIB, cu 5,4% mai mare faţă de anul acesta, iar până în 2016 este prevăzută o creştere a cheltuielilor de personal cu 10,5% faţă de anul curent. Toate acestea în condiţiile în care economia nu dă semne spectaculoase de redresare şi avem în continuare nevoie de măsuri pentru economii la bugetul de stat şi de stimulare a investiţiilor.

Guvernul Boc, prin măsurile de austeritate pe care le-a adoptat în schimbul pierderii votului de încredere al românilor, a reuşit să păstreze economia pe linia de plutire, lăsând-o executivului actual "la cheie". Poate că, la momentul acela, mulţi români nu au putut observa sacrificiul guvernului, dar tocmai datorită acelor măsuri am reuşit să nu ajungem în situaţia Greciei, Spaniei, Portugaliei.

Guvernul Ponta a primit ca "moştenire" o economie în care erau îndeplinite toate premisele de relansare. Au fost ani grei pentru întreaga Românie, ani de eforturi şi sacrificiu pentru fiecare dintre noi, dar dacă aceste politici nu continuă, riscăm să ajungem acolo de unde am pornit.

Avem un aparat administrativ suprapopulat - ne aflăm în topul statelor europene, alături de Danemarca, Norvegia, Finlanda -, deşi au avut loc restructurări, deşi mulţi oameni au părăsit sistemul, numărul este încă mare, raportat la numărul de contribuabili. În anii `90 statul funcţiona cu aproximativ 800.000 de angajaţi, după 20 de ani sunt 1,2 milioane de bugetari. Oare nu este un număr suficient de mare? Sau poate actualul Guvern nu a reuşit să îşi angajeze încă toată familia în aparatul de stat şi încă sunt nemulţumiţi care îşi cer partea?

Menţinerea regulii de angajare a unui bugetar la şapte plecaţi şi-a dovedit eficienţa în aceşti ani. Alocarea a 10% din bugetul naţional pentru cheltuielile de personal nu face altceva decât să ne întoarcă în timp, în 2007-2008, dar nota de plată nu va întârzia să apară. De aceea, solicit Guvernului Ponta să regândească această Strategie fiscal-bugetară şi să redirecţioneze aceste alocări acolo unde este nevoie de ele, spre măsuri de încurajare a investiţiilor care să creeze locuri de muncă şi spre domenii subfinanţate la momentul actual, cum ar fi educaţia şi sănătatea. Deblocarea acestor posturi din administraţie nu trebuie făcută otova, cum le plăcea celor de la USL să invoce în vremea guvernării PDL, ci în funcţie de nevoile reale. Da, trebuie deblocate posturile din sistemul de asistenţă socială şi îi cer acest lucru de mai bine de un an doamnei ministru Câmpeanu. Da, trebuie deblocate aceste posturi în sistemul sanitar. Dar nu folosiţi aceste măsuri ca pretext pentru încărcarea şi mai mare a unui aparat birocratic oricum ineficient, cum este cel din ministere sau din administraţia locală. Bugetul naţional nu trebuie să servească intereselor clientelare ale Guvernului USL.