Marioara Nistor
Marioara Nistor

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Marioara Nistor - declaraţie politică: - "Oamenii valoroşi ai României au nevoie de recunoştinţă naţională";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Marioara Nistor:

"Oamenii valoroşi ai României au nevoie de recunoştinţă naţională"

Am semnat şi am depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă privind instituirea titlurilor naţionale, care urmează a fi acordate celor mai merituoşi reprezentanţi la nivel naţional din diferite domenii de activitate. Conform acestui proiect de lege, vor fi instituite trei titluri naţionale, respectiv Titlul naţional de Senior al culturii, ştiinţei, sportului şi mass-media, Titlul naţional de Maestru Naţional al culturii, ştiinţei, sportului şi mass-media, precum şi Titlul naţional de Magistru Emerit pentru Management în cultură, ştiinţă, sport şi mass-media.

Iniţiativa legislativă privind instituirea Titlurilor naţionale are drept obiectiv creşterea gradului de conştientizare asupra valorilor româneşti, prin recunoaşterea potenţialului creator al românilor. Am reiterat astfel că dezvoltarea culturii şi civilizaţiei constituie valori fundamentale care fac parte din patrimoniul istoric al oricărei naţiuni, acestea reprezentând actul de identitate care ne legitimează existenţa în marea familie a popoarelor lumii. România este una dintre ţările europene cele mai importante în plan spiritual, graţie strălucitului ei patrimoniu tradiţional, de civilizaţie şi de cultură, patrimoniu atestat prin edificii memorabile, prin lucrări ştiinţifice originale şi prin mărturii documentare incontestabile, ilustrându-i contribuţia seculară la zestrea umanităţii.

Această zestre valoroasă a trecutului nostru creator este indiscutabilă şi se cuvine nu numai conservată şi preţuită, ci şi sporită prin eforturile creatoare ale contemporanilor. Ţelul acestor eforturi este, aşadar, continuitatea demersului de recunoaştere, dezvoltarea permanentă a potenţialului creator românesc, datoria morală de a-l integra în concertul valorilor mondiale, făcându-l astfel cunoscut, cu specificul propriu, ca o componentă de prestigiu, indiscutabilă, a unei lumi a structurilor democratice.

Pentru a transforma acest deziderat în demers obiectiv, este necesară nu numai preocuparea constantă, ci şi implicarea nemijlocită a statului român în sprijinirea morală şi materială a celor mai valoroşi reprezentanţi din domeniile de activitate vizate. Instituirea Titlurilor naţionale, împărţite pe categorii şi ierarhizate, prevăzute cu scutiri de impozite şi cu alte facilităţi, constituie o măsură semnificativă de recunoaştere, demonstrând astfel grija autorităţilor centrale (Preşedinţie şi Guvern) privind această acţiune de promovare a personalităţilor şi de stimulare a creatorilor de valori la nivel naţional, prin susţinerea financiară a activităţii acestora. Potrivit propunerii noastre, deţinătorii titlurilor naţionale respective vor fi scutiţi pe viaţă de impozit la salariu şi/sau pensie, fapt ce ar conduce la creşterea posibilităţilor de exprimare ale acestora.