Florică Ică Calotă
Florică Ică Calotă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 noiembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.171/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 noiembrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.45 Florică Ică Calotă - declaraţie politică "Autorităţile europene vin în ajutorul fermierilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Florică Ică Calotă:

"Autorităţile europene vin în ajutorul fermierilor"

Comisia Europeană a publicat primul raport privind aplicarea normelor în materie de concurenţă în sectorul agricol. Prin acest raport, se arată că autorităţile europene de concurenţă îi pot ajuta pe fermieri să obţină condiţii mai bune pentru a-şi vinde produsele marilor cumpărători sau cooperativelor.

Raportul publicat de Comisie este primul care se axează în mod specific pe aplicarea normelor UE în materie de concurenţă în sectorul agricol.

Phil Hogan, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, a declarat că este foarte important să se consolideze poziţia fermierilor în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente. Acest raport evidenţiază modul în care legislaţia din domeniul agricol şi cel al concurenţei merg mână în mână, în vederea obţinerii unor rezultate echitabile pentru producători, dar şi pentru consumatori.

Una dintre principalele constatări ale raportului a privit activitatea autorităţilor europene de concurenţă. Astfel, autorităţile europene de concurenţă au efectuat 178 de investigaţii în sectorul agricol. Aproape jumătate din toate cazurile de încălcare a normelor în materie de concurenţă identificate în urma investigaţiilor au vizat acorduri privind preţurile. De asemenea, raportul a constatat că activitatea de asigurare a respectării legislaţiei, desfăşurată de autorităţile europene, a adus beneficii fermierilor, aceştia obţinând oferte mai avantajoase pentru produsele lor.

O altă acţiune a autorităţilor europene a privit protecţia pieţei interne, care a generat beneficii atât pentru consumatorii din statele membre, în care importurile ar fi putut fi restricţionate, cât şi pentru fermierii din toate celelalte state membre care ar fi fost afectaţi de încercarea de a împiedica vânzările transfrontaliere.

Autorităţile europene de concurenţă au furnizat orientări fermierilor, altor operatori şi Guvernelor naţionale privind modul de interpretare şi aplicare a dreptului concurenţei în acest sector.

În cuprinsul raportului se regăsesc derogări de la normele în materie de concurenţă pentru organizaţiile de producători şi organizaţiile interprofesionale, acestea putând să contribuie la consolidarea poziţiei fermierilor şi la eficientizarea lanţului de aprovizionare cu produse alimentare.

Raportul confirmă faptul că instrumentele sectoriale specifice care sunt disponibile în industria agricolă sunt utilizate în beneficiul fermierilor şi al sectorului în general - deci, un semn bun pentru producătorii agricoli!