Marius-Eugen Ostaficiuc
Marius-Eugen Ostaficiuc

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 martie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.30/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 martie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Marius-Eugen Ostaficiuc - declaraţie politică: "Poftiţi la circ, este la putere!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Marius-Eugen Ostaficiuc:

"Poftiţi la circ, este la putere!"

Am asistat în aceste zile la un veritabil spectacol de circ susţinut de Guvernul PNL - USR PLUS - UDMR. Numărul special al circarilor l-a reprezentat bugetul naţional pe 2021.

Din păcate, acest circ întreţinut de clovnii Guvernului Cîţu şi parlamentarii puterii va costa România pe termen lung. Nu este posibil că acest aparat al puterii să respingă pe bandă rulantă mii de amendamente depuse la buget, amendamente care au vizat tocmai dezvoltarea comunităţilor locale, proiecte de care unele regiuni aveau nevoie ca de aer.

Pentru actualul Guvern a fost însă mult mai simplu să respingă totul, dovada incompetenţei fiind cât se poate de clară. Nu au dorit grădiniţe noi pentru copii, nu au dorit dispensare noi în sate uitate de lume, nu au dorit nici măcar să crească alocaţiile copiilor, aşa cum ar fi fost normal şi firesc. Acesta este bugetul României în anul de graţie 2021, un buget al intereselor, un buget al lipsei de viziune şi al măsurilor de austeritate care nu au fost nici măcar gândite cu cap.

Jongleria politică a marilor ideologi din Guvern a dat greş. Nu poţi să-i acuzi pe alţii de părtinire, de combinaţii şi de rea voinţă, când în curtea ta se află cei care au pâinea şi cuţitul.

Este inuman ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în plenul Parlamentului. După zeci de şedinţe maraton, în care colegii din opoziţie au încercat să-şi expună propriile propuneri de proiecte, în care au încercat să aducă argumente şi să vină cu iniţiative pentru comunităţile pe care le reprezintă, iată că ne trezim în faţa unor saltimbanci specializaţi în praf şi pulbere.

Reforma sistemului sanitar este o halucinaţie guvernamentală, marile investiţii în infrastructură sunt fete morgana scoase pe centura diverselor interese, în vreme ce domnul Cîţu şi echipa lui de zgomot se lamentează că nu mai sunt bani şi iau de la gura copiilor. Aşa au calculat aceşti clovni - dacă fiecare copil are o pungă de pufuleţi mai puţin, economia României e salvată.

Asist uluit la această teribilă bătaie de joc la adresa românilor, o bătaie de joc cu repercusiuni pe termen lung, un guvern de arlechini buimaci, magicieni ai vrăjelilor de tot felul, gata să probeze că albul e mov cu picăţele şi că nişte studii banale sunt investiţii cosmice.

Pe diferite voci, cîţu-clovnii strigă "a-us-te-ri-ta-te!" - apoi iau de la pensionari, iau de la copii şi de la alte categorii defavorizate!

V-aţi bătut joc de o întreagă ţară, domnilor. Nu sunteţi capabili să guvernaţi. Bugetul pe anul 2021 este o ruşine pentru acest Guvern al incompetenţei!