Dezbateri parlamentare

Domnul Dumitru Chiriţă:

"Cum să-i furi pe consumatori şi să distrugi un sistem energetic, fără ca cineva să răspundă"

Sistemul energetic românesc a reprezentat o miză pentru toate guvernele şi cercurile de afaceri, interne şi internaţionale, motiv pentru care a fost supus unor agresiuni venite din partea "băieţilor deştepţi" şi a autorităţilor, având drept scop jefuirea lui şi a consumatorilor de energie electrică, prin toate metodele posibile.

Începând cu anul 1990, sistemul energetic a funcţionat într-o organizare integrată pe verticală, ca un singur agent economic, Regia Naţională de Electricitate - RENEL, puternic reglementat, garantând tuturor categoriilor de consumatori accesul la serviciul public de electricitate.

Între anii 1996-2000, regimul Constantinescu şi "vârfurile de lance", Traian Băsescu, ministru al transporturilor şi negociator-şef al României cu Banca Mondială, şi Radu Berceanu, ministrul industriilor şi comerţului, au gândit împreună cu organismele europene şi internaţionale aşa-zisa "reformă" a sistemului energetic naţional, care avea la bază ideea de concurenţă pe piaţa de energie electrică.

Prin reformele din domeniul energiei se urmărea, pe lângă liberalizarea totală a pieţei, şi "mari beneficii" pentru consumatorii de energie electrică care, chipurile, în condiţii de concurenţă, ar fi avut acces la energie electrică din ce în ce mai ieftină.

În aceste condiţii, în 1998, a început procesul de destructurare a RENEL, prin Hotărârea de Guvern nr.365/1998, şi de introducere a competiţiei pe piaţa de energie, producând în acelaşi timp mari pagube, în egală măsură, consumatorilor şi sectorului energetic.

Îmi amintesc faptul că, la un moment dat, în prima parte a mandatului ministrului industriilor şi comerţului, Radu Berceanu, se punea problema creşterii preţului mediu al MWh de la 38$ la 50$ şi întreaga mass-media, sindicatele, patronatele şi alte structuri asociative protestau vehement, inclusiv în stradă, împotriva acestei majorări, cerând demisia guvernului de atunci.

Dacă în acea perioadă, 1996-2000, ar fi fost stabilit un preţ mediu pe MWh de aproximativ 50$, RENEL ar fi avut o rată de profit de peste 10%, în condiţiile în care se asigurau resursele necesare pentru întreţinerea şi dezvoltarea sectorului.

După aşa-zisa "liberalizare" a pieţei de energie, în 2000, Radu Berceanu, ministrul industriilor şi comerţului, a încheiat primele contracte cu "băieţii deştepţi", deschizând astfel drumul "privatizării profitului" producătorilor de energie electrică, la început al Hidroelectrica, după care au urmat termocentralele Turceni, Rovinari şi Societatea Nuclearelectrica.

Foarte multă lume se întreabă astăzi de ce a fost privatizată distribuţia de energie electrică, activitate cu caracter de monopol natural, şi nu a fost privatizată producţia de energie electrică.

Răspunsul este cât se poate de simplu, şi anume că după "privatizarea profitului" producătorilor de energie electrică, începând cu anul 2000 şi până în 2014, respectiv 2018, nimeni nu a mai fost interesat să participe la privatizarea centralelor electrice, motivat de faptul că banii veneau mult mai repede şi mai uşor din contractele încheiate cu "băieţii deştepţi".

În anul 1999 preţul mediu pe MWh era de aproximativ 38 $, iar în anul 2000 ajunsese la 40$, pentru ca în perioada 2001-2004 preţul mediu să se situeze în jurul a 55$ pe MWh.

Adevărata explozie a preţului mediu pe MWh s-a produs începând cu 2005, când a ajuns la 70 euro, pentru ca în 2012 preţul mediu pe MWh să ajungă la 85 euro, în condiţiile în care întregul sistem energetic a fost şi este pe pierderi, iar motivaţia autorităţilor în legătură cu această stare de fapt este că preţurile nu au acoperit costurile de producţie, transport şi distribuţie a energiei electrice.

După cum se observă, preţul pe MWh a crescut de la 38$ în 1998 la 85 euro în 2012, direct proporţional cu nivelul jafului realizat de către "băieţii deştepţi".

Pe lângă furturile din sistemul energetic şi preţurile foarte mari plătite de consumatori, ca urmare a aşa-zisei "liberalizări" a pieţei, ne aflăm şi în situaţia în care statul nu se mai implică în reglementarea şi asigurarea unui serviciu public de calitate în domeniul energiei.

Dacă situaţia din sectorul energetic românesc nu se schimbă rapid şi radical, consumatorii de energie electrică, de toate tipurile, vor ajunge precum chinezii care, în urmă cu 40 de ani, plimbau becul dintr-o cameră în alta, datorită preţurilor foarte mari şi a unei puteri de cumpărare scăzute.

Într-un document viitor voi prezenta o opinie legată de măsurile care ar trebui luate pentru ca, în România, activităţile în domeniul energiei electrice să se desfăşoare având ca bază libera concurenţă, accesul nediscriminatoriu la energie electrică şi la serviciile publice de transport şi distribuţie (cu caracter de monopol natural), care să ducă la preţuri accesibile pentru toate categoriile de clienţi, inclusiv pentru cei vulnerabili, precum şi la întărirea rolului autorităţilor statului în exercitarea funcţiilor de reglementare şi control pentru toţi operatorii din sistem.