Răzvan-Ilie Rotaru
Răzvan-Ilie Rotaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.104/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Răzvan-Ilie Rotaru - declaraţie politică despre "Îmbunătăţirea cadrului legal privind drepturile copiilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"Îmbunătăţirea cadrului legal privind drepturile copiilor"

Avem nevoie de modificări legislative în ceea ce priveşte problematica drepturilor copilului.

De-a lungul ultimilor ani, România a făcut progrese în respectarea şi promovarea drepturilor copilului. Corelarea legislaţiei cu acquis-ul comunitar, dar şi o mai mare atenţie acordată educaţiei şi prevenirii situaţiilor de abuz au adus beneficii în garantarea drepturilor copilului. Astăzi, principiile Declaraţiei Drepturilor Copilului sunt cunoscute, respectate şi promovate în România.

Nu pot să nu menţionez efectele benefice ale politicii de dezinstituţionalizare, aplicată încă de la mijlocul anilor 1990. Astăzi, numărul de copii aflaţi în grija serviciilor de protecţie socială este în scădere, şi, mai mult, numărul copiilor protejaţi în familii îl depăşeşte cu mult pe cel al copiilor protejaţi în servicii de tip rezidenţial publice şi private, deci instituţionalizaţi. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără aportul consiliilor locale care, prin serviciile de prevenire a separării copiilor de părinţi - precum centre de zi, centre de recuperare sau centre de consiliere - au contribuit la reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială.

Cu toate acestea, nu putem spune că situaţia nu poate fi îmbunătăţită, atât la nivel legislativ, cât şi la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, prin politici publice corelate cu nevoile copiilor. Statisticile arată că dreptul la nediscriminare nu este înţeles şi respectat, principalele criterii de discriminare sunt cele referitoare la etnie, statut social, mediu de provenienţă şi sănătate. Locurile unde se face discriminarea sunt şcoala, cabinetele medicale şi comunităţile locale, iar cei care discriminează sunt colegii, profesorii, părinţii şi medicii. Libertatea de exprimare a copiilor este iarăşi un drept neglijat în opinia acestora. Un studiu recent al Autorităţii Naţionale pentru Tineret reliefează faptul că numai 7% dintre tineri consideră că pot influenţa deciziile publice, iar acest lucru este motivat prin lipsa de informaţii şi oportunităţi pe plan local.

Toate aceste realităţi au un numitor comun, lipsa de informaţii şi de programe educaţionale adaptate la nevoile copiilor. Dreptul la nediscriminare şi libertatea de exprimare sunt principii de bază ale unei vieţi sănătoase, democratice. Dacă în anii de formare copiii nu îşi cunosc aceste drepturi şi libertăţi, viitorii adulţi vor duce o viaţă neadaptată la societate.

Cred cu tărie că aceste carenţe ale sistemului pot fi îndepărtate. Discriminarea nu îşi are locul în şcoli, profesorii nu pot insufla comportamente nesănătoase elevilor, părinţii nu pot impune atitudini negative în mediul familial, medicii nu au dreptul să îşi trateze inegal pacienţii. Copiii şi tinerii nu trebuie să fie îndepărtaţi de la luarea deciziilor publice şi nu pot fi privaţi de libertatea de exprimare.

Datoria noastră este de a ne îndrepta atenţia asupra acestor nereguli şi neconcordanţe nu doar cu ocazia sărbătorii Zilei copilului sau a Zilei drepturilor copilului, ci în fiecare zi a anului. Parlamentul României are datoria de a reprezenta toate categoriile sociale, însă în mod special pe cele defavorizate şi lipsite de protecţie, prin iniţiative legislative incluzive şi orientate către soluţii pe termen lung.