Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.130/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.47 | Nicolae Giugea - declaraţie politică cu titlul "Producţia agricolă creşte, fermierul sărăceşte!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Producţia agricolă creşte, fermierul sărăceşte!" În ciuda capriciilor vremii şi în pofida faptului că producţia agricolă la nivel european şi mondial a fost una modestă, fermierii noştri români au reuşit să obţină producţii agricole record în anul 2021, la majoritatea culturilor - cereale, legume, fructe. În această situaţie ne-am putea duce repede cu gândul că cei care au trudit tot anul în agricultură în sfârşit s-au îmbogăţit şi ei din valorificarea muncii lor. Din păcate, lucrurile nu stau deloc aşa, ci, dimpotrivă, fermierii români au constatat că producţia lor record s-a transformat într-o adevărată povară şi, în loc să genereze profituri, le aduce pierderi, datorii şi multe bătăi de cap. Puţini au reuşit să vândă cerealele la un preţ decent, legumicultorii şi-au aruncat produsele pe câmp, pentru că s-au stricat, iar pieţele agroalimentare continuă să fie invadate de cartofi din Egipt, mere din Polonia şi pepeni din Turcia. Anul acesta, nici măcar bine cunoscuţii samsari de legume şi fructe nu au mai fost interesaţi să preia producţia românească, deşi fermierii au ajuns în situaţia să dea produsele şi pe câteva zeci de bani. Cauzele acestei situaţii sunt cunoscute de aproape 30 de ani şi niciun guvern nu a avut vreo preocupare serioasă şi fezabilă să le rezolve. Construirea de reţele de colectare şi de depozite pentru stocarea produselor agricole, precum şi înfiinţarea de întreprinderi de procesare în imediata proximitate a fermelor sunt soluţiile optime, care ar genera siguranţă pentru producători şi ar asigura valoare adăugată ridicată tuturor produselor româneşti. În absenţa acestor investiţii, vom continua să exportăm grâu şi să importăm produse de panificaţie congelate făcute, culmea, tot din grâu românesc, să exportăm legume şi fructe şi să importăm conserve şi sucuri. PSD şi-a bătut constant şi consecvent joc de soarta agriculturii româneşti. De la politica aprozarelor fantomă, la irigaţiile care nu au funcţionat niciodată, agricultura românească s-a dezvoltat exclusiv pe umerii fermierilor români. Din fericire, începând cu anul 2020, guvernarea PNL a dat un nou suflu dezvoltării acestui sector, prin măsuri concrete de sprijin şi prin programarea unor proiecte consistente la nivel naţional, atât în domeniul irigaţiilor, cât şi al construirii sistemelor de depozitare. Sunt proiecte care necesită susţinerea guvernelor pentru cel puţin 3-4 ani. Cu întristare constat că, în anul 2021, măsurile liberale au pierdut din viteză şi că acele proiecte pe care le aşteptam finanţate din PNRR sau din cadrul financiar multianual 2021-2027 nu au fost cuprinse şi prioritizate de actualii responsabili în gestiunea fondurilor europene. Cred cu putere că greşelile făcute în acest an în privinţa propunerilor de proiecte transmise Comisiei Europene nu sunt iremediabile şi că preluarea gestiunii fondurilor europene de către persoane competente, care înţeleg necesităţile de dezvoltare ale agriculturii româneşti, ne pot conduce la construcţia unei infrastructuri agricole care să-i ajute pe români să prospere din munca pământului. |


