Florin-Costin Pâslaru
Florin-Costin Pâslaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: - "Situaţie pensionarilor din România";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Situaţia pensionarilor din România"

Disputele sterile din ultimii ani dintre guvernanţi au ocupat în totalitate spaţiul public, ignorându-se problemele de fond din societatea românească. Una dintre aceste probleme, încă nerezolvată, este şi cea a situaţiei pensionarilor, persoane care - după o muncă de aproape o viaţă - se simt total marginalizate şi ignorate de stat.

Discut foarte des cu persoane de vârsta a treia, fie în cadrul programului de audienţe, fie atunci când mă deplasez în teritoriu şi, de fiecare dată, mi se spune că au ajuns la limita suportabilităţii, că trăiesc în condiţii inumane, că din pensia pe care o primesc nu reuşesc să-şi acopere nici cheltuielile curente, nu mai vorbesc să-şi permită să meargă la tratament sau să călătorească în scop recreativ.

Solidaritatea este o valoare fundamentală a social-democraţiei şi a mersului corect al lucrurilor într-o societate care respectă drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Tocmai de aceea, vă solicit, doamnelor şi domnilor guvernanţi, să luaţi măsuri urgente, astfel încât situaţia pensionarilor să se îmbunătăţească corespunzător, pentru că doresc şi eu, ca român, să văd pensionari relaxaţi, veseli, dornici să trăiască în continuare viaţa şi să ofere, în baza experienţei lor, sfaturi utile tinerei generaţii.