Claudia Boghicevici
Claudia Boghicevici

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "USL aprobă numai propuneri legislative copy/paste ale opoziţiei";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Claudia Boghicevici:

"USL aprobă numai propuneri legislative copy/paste ale opoziţiei"

Mă văd nevoită să vin cu o declaraţie politică, căci Guvernul USL respinge pe bandă propunerile legislative ale opoziţiei şi apoi le încorporează prevederile legislative în propriile proiecte pe care le aprobă. Avem un copy/paste ce nu se mai termină şi astfel doreşte actuala majoritate să arate oamenilor că ei muncesc în folosul lor în Parlament.

Mă văd nevoită să critic atitudinea majorităţii USL din Parlament, care preferă să blocheze legi importante pentru stimularea angajărilor, atâta timp cât sunt venite din partea opoziţiei, doar pentru a promova iniţiative guvernamentale. Astfel, fac referire la modificările propuse la Legea zilierilor, prin care se extinde posibilitatea de angajare şi la persoanele fizice autorizate şi sunt incluse în categoria celor care pot presta activităţi ca zilieri şi persoanele care beneficiază de venit minim garantat. Se poate vedea clar din proiectul legislativ al Guvernului, care se află în dezbatere la Senat, la Comisiile de specialitate, că aceste prevederi pe care noi le cerem sunt cuprinse acolo şi care în timp ce în Camera Deputaţilor sunt respinse, căci proiectul este al PDL-ului, ele sunt cuprinse copy/paste în proiectul Guvernului.

Consider că Legea zilierilor, adoptată în 2011, alături de noul Cod al muncii sunt cele mai importante măsuri din ultimii ani, măsuri care au permis unui număr din ce în ce mai mare de români să aibă un loc de muncă în mod legal. Sunt legi care ajută şi statul prin reducerea muncii la negru şi implicit a evaziunii fiscale, dar şi angajaţii care au clar reglementate drepturile de care beneficiază şi astfel nu mai pot fi exploataţi.

Proiectul Ministerului Muncii, aflat în dezbaterea Senatului, preia modificările pe care le-am propus eu, însă de frică să nu recunoască iniţiative bune ale PDL, preferă să tergiverseze legile în Parlament şi să plagieze prin iniţiative guvernamentale cu un conţinut identic. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu modificările la legea nr.272/2004 privind protecţia drepturilor copilului sau cele pentru legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj.

Cei care suferă, însă, din cauza acestei grandomanii a USL, care nu acceptă alte iniţiative decât cele proprii, sunt românii. Creşterea numărului şomerilor este o consecinţă directă a incompetenţei şi ipocriziei USL.

De aceea, cer colegilor parlamentari din cadrul actualei majorităţi să reflecte asupra acestui aspect, să nu uite că au ajuns în Parlament datorită votului de încredere pe care românii l-au dat la alegerile din 2012 şi că sunt aici pentru a face ceva pentru români, nu pentru a răspunde ordinelor de partid.