Dezbateri parlamentare

Domnul Neculai Iftimie:

"Gospodăria ţărănească, încotro?"

România, spre deosebire de celelalte ţări membre din Uniunea Europeană, are un alt specific şi alte particularităţi de care trebuie ţinut cont în creionarea strategiilor de dezvoltare rurală. În aceste condiţii, noi nu trebuie să preluăm modelele altor ţări. Gospodăria ţărănească este păstrătoare a acestor particularităţi, motiv pentru care ar trebui să fie un punct de referinţă pentru strategiile acestei ţări.

Gospodăria ţărănească, la noi, are o tradiţie istorică, din epoca când totul se făcea în casă şi în gospodărie. S-a trecut apoi la epoca în care ţăranii au început să facă un schimb cât mai des cu piaţa, consumând şi bunuri pe care nu le produc în gospodărie, pe care nu şi le pot cumpăra decât vânzând pe piaţă o parte din produsele pe care gospodăria le producea. Preţul pieţei şi nevoia de capital dictează agricultorului ce trebuie să facă, adică să producă ceea ce doreşte piaţa, ceea ce are un preţ mai bun.

Având în vedere, astăzi, structura proprietăţii şi a gospodăriilor ţărăneşti, dar şi alţi factori, precum dezindustrializarea, migraţia tinerilor, lipsa dorinţei de asociere pentru producerea, procesarea şi comercializarea produselor, pe fondul îmbătrânirii populaţiei rurale şi al creşterii numărului de pensionari şi asistaţi sociali, gospodăria ţărănească este ameninţată ca existenţă, multe sate fiind în curs de depopulare. În acelaşi timp, invazia agresivă a produselor alimentare din import reduce considerabil comercializarea produselor agricole ale micilor agricultori. Reducerea cererii interne din gospodării înseamnă fie micşorarea şi chiar desfiinţarea familiei de agricultori, fie adoptarea la nivelul gospodăriei a unui sistem agricol nou, de regulă mai intensiv, cu deschidere mai mare faţă de piaţă.

Într-o formulare simplistă, prin gospodărie ţărănească înţelegem o gospodărie a populaţiei din mediul rural care dispune de resurse agricole, financiare şi animale şi care are ca preocupare principală, complementară sau chiar suplimentară, activităţi agricole primare, de prelucrare şi de vânzare a produselor agricole, asigurând necesarul pentru autoconsumul agroalimentar pentru membrii gospodăriei, dar şi pentru copii şi apropiaţii acestora, locuitori urbani, desprinşi de gospodăria nucleu, necesarul de furaje pentru propriile animale, dar şi surplusul de produse agroalimentare ca resursă principală de produse pentru piaţa ţărănească de detail şi pentru comerţul en gros cu produse agricole.

Astăzi se pune problema dacă gospodăria ţărănească poate fi competitivă în context european. Poate că da, dacă în viziunea gospodarilor trăieşte ideea de valorificare a legăturii ei cu tradiţionalul căutat astăzi pe piaţă. Astfel ar putea fi păstrată ca element de bază al familiei, care leagă omul de rădăcinile sale.

Este de precizat că ţăranii din România reprezintă o adevărată forţă în Europa, aflaţi, din păcate, într-o stare de acţiune latentă, datorată stării de sărăcie în care trăiesc. De asemenea, este de menţionat că primele măsuri de susţinere reală a gospodăriilor agricole de mici dimensiuni din România, care reprezintă, în prezent, 1/3 din numărul total existent la nivelul Uniunii Europene, au apărut în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2016 - 2020 (submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici).

În continuare, pentru aceste entităţi vor trebui iniţiate acţiuni care să scoată din "amorţire" gospodăria ţărănească.