Mirela Furtună
Mirela Furtună

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Mirela Furtună - declaraţie politică "Guvernul României susţine drepturile românilor din Marea Britanie";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Mirela Furtună:

"Guvernul României susţine drepturile românilor din Marea Britanie"

La sfârşitul lunii martie, susţineam o declaraţie de presă în care prezentam situaţia ingrată în care se află Marea Britanie, din cauza deciziei de a părăsi Uniunea Europeană.

Consider că exemplul negativ al Marii Britanii şi al problemelor care au apărut ca urmare a deciziei de a părăsi UE ar trebui să fie un avertisment pentru alte state membre care ar înclina să adopte o decizie similară.

Populismul şi naţionalismul, duse la extrem, nu pot avea decât efecte negative asupra populaţiei, economiei şi, nu în ultimul rând, a puterii în lume.

Aşa cum subliniam şi în declaraţia anterioară, o excludere, fără un acord, ar afecta atât Marea Britanie, cât şi pe cetăţenii europeni care se află sau care lucrează în Marea Britanie, inclusiv cei români.

Sigur, Guvernul României a luat măsuri preventive şi a negociat un tratament favorabil pentru cetăţenii români din Regat în cazul unei ieşiri din U.E. fără acord a Marii Britanii.

Mă bucur, însă, că a fost identificată o soluţie de compromis, avantajoasă atât pentru Maria Britanie, cât şi pentru UE.

Aşa cum susţine şi domnul Michel Barnier, negociatorul şef al Comisiei Europene pentru Brexit, o ieşire a Marii Britanii din UE, indiferent de cum va fi aceasta, reprezintă o pierdere pentru ambele părţi. O ieşire fără acord ar reprezenta o pierdere şi mai mare pentru părţile implicate.

În acest context, şefii statelor şi guvernelor statelor membre au acceptat o prelungire a termenului până la care Marea Britanie trebuie să adopte o soluţie, iar acest fapt este bine-venit.

Termenul stabilit este unul flexibil, astfel încât Marea Britanie să poată ieşi din UE în prima zi a lunii următoare adoptării Acordului cu Uniunea Europeană. Acest termen limită a fost stabilit până la 31 octombrie 2019, ceea ce oferă suficient timp Guvernului şi Parlamentului britanic pentru adoptarea Acordului.

Termenul de 31 octombrie este condiţionat de participarea Marii Britanii la alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 26 mai. În cazul în care până la această dată Marea Britanie nu adoptă Acordul de Retragere şi nici nu participă la alegeri, aceasta va fi exclusă de la data de 1 iunie 2019.

Pentru cetăţenii români aflaţi în Regat aceste veşti sunt foarte bune, deoarece oferă încă un răgaz politicienilor pentru adoptarea unei soluţii bune pentru părţile implicate.

Sper ca Acordul de Retragere negociat de Guvernul Marii Britanii cu Uniunea Europeană să fie adoptat de Camera Comunelor înainte de alegerile europarlamentare. Mi s-ar părea ciudat ca Marea Britanie să participe la alegeri şi să se retragă peste doar câteva luni.

În încheiere, vreau să-i reasigur pe cetăţenii români din Regat că Guvernul României va face toate demersurile necesare pentru protejarea drepturilor lor.