Nicolae Giugea
Nicolae Giugea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Nicolae Giugea - declaraţie politică având ca titlu "O economie puternică se bazează pe agenţi economici puternici!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Nicolae Giugea:

"O economie puternică se bazează pe agenţi economici puternici!"

În urmă cu numai câţiva ani, un raport al Băncii Naţionale a României scotea în evidenţă faptul că România este economia cu cei mai vulnerabili operatori economici din Uniunea Europeană, cu cea mai slabă capitalizare privată, cu afaceri bazate preponderent pe utilizarea intensivă a factorului de producţie muncă. Tot în analiza Băncii centrale se spunea că mai bine de 80% dintre firmele româneşti nu ar putea să reziste la anumite şocuri economice interne sau externe, fiind foarte vulnerabile să intre în insolvenţă sau chiar în faliment. Din păcate, acel raport nu a fost citit de niciun responsabil în treburile economice ale ţării, iar, anul acesta, şocul preţurilor produselor energetice şi inflaţia puternică vor şubrezi şi mai puternic firmele româneşti.

Ani de zile s-au făcut promisiuni deşarte cu privire la schimbarea modului de stimulare a creşterii economice din România, de la un model socialist defect, încă susţinut de PSD, bazat pe stimularea consumului şi al importurilor, către un model sănătos şi competitiv, bazat pe stimularea ofertei interne, a producţiei naţionale şi a antreprenoriatului românesc. Din păcate, constatăm că şi în această perioadă dificilă firmele româneşti sunt lăsate singure ca să facă faţă unei concurenţe teribile care vine din ţările dezvoltate şi unde firmele străine sunt susţinute prin toate mijloacele de către statele lor. La noi, firmele şi angajaţii sunt constant ameninţaţi cu impozite şi taxe noi.

Nu înţeleg de ce în România patriotismul economic provoacă ruşine în rândul unor decidenţi români, căci şi cea mai puternică economie a lumii, cea din Statele Unite, dar şi cele ale Germaniei, Franţei sau Marii Britanii, s-a clădit şi consolidat pe un puternic sentiment de patriotism economic. Este trist faptul că produsele româneşti, deşi sunt extrem de bine apreciate pe pieţele din străinătate, autorităţile noastre nu fac nici cel mai mic efort pentru a le susţine prezenţa şi competitivitatea prin exporturi.

"Fabricat în România" ar trebui să stârnească un sentiment de mândrie în fiecare dintre noi, pentru că, în ciuda publicităţii agresive pentru unele produse fabricate în străinătate, produsele româneşti sunt de foarte bună calitate şi chiar mai ieftine. Atâta vreme cât autorităţile române nu înţeleg că baza creşterii standardului de viaţă îl reprezintă o economie privată puternică, bazată pe firme româneşti puternice, capabile să producă şi să aibă din ce plăti impozite către stat, să nu avem speranţe că vom avea un nivel de bunăstare ca în ţările occidentale.